Clerici cărturari în judeţul Olt : Preotul Ioan Bălaşa din Dobriceni

În rândul preoţilor cu dragoste de carte din judeţul Olt, părintele Ioan Bălaşa, tatăl celebrului pictor Sabin Bălaşa, ocupă un loc de frunte. Exemplul său este şi astăzi viu pentru credincioşii din Parohia Dobriceni, pe care i-a păstorit o viaţă.

• 
  Măreşte

S-a născut la data de 26 mai 1908. Părinţii săi, Matei şi Ioana Bălaşa, din cătunul Dealul Mare, comuna Guşoieni, judeţul Vâlcea, au stat la căpătâiul formării sale ca bun creştin, picurându-i în inimă credinţa creştină şi dragostea pentru cele sfinte. Lipsurile copilăriei le-a îndurat alături de ceilalţi şase fraţi ai săi. Mama i-a părăsit devreme, atunci când abia împlinise vârsta de 20 de ani. Din momentul acesta, grija casei a rămas pe umerii tatălui, care a trebuit să muncească din greu pentru a-şi ţine odraslele în şcoală.

Primii şase ani de gimnaziu i-a făcut în satul învecinat, la Spârleni, între 1915 şi 1921, dovedindu-se sârguincios şi cu dragoste de învăţătură. Au urmat apoi opt ani de şcoală teologică la Seminarul "Sfântul Nicolae" din Râmnic (1921-1929). În perioada 1937-1941 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, iar în anul 1949 a participat la cursurile de Îndrumări Misionare din cadrul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le-a absolvit cu media 10.

Părinte duhovnicesc pentru credincioşii din Dobriceni

În anul 1930, s-a căsătorit cu domnişoara Maria Pârvu din comuna vâlceană Uşurei. În acelaşi an, la data de 5 iulie, a primit Taina Preoţiei pe seama Parohiei Dobriceni, comuna Iancu Jianu, în judeţul Olt. Păşea cu ambiţie într-un loc care, de mai bine de 20 de ani, nu reuşea să se regăsească sub nici un cleric. În scurt timp, a reuşit să se impună ca părinte şi duhovnic, administrând cu folos toate bunurile parohiei. Aşa se face că în anul 1935 a reuşit să restaureze Biserica "Sfânta Treime" din Filia Preoteşti. În anul 1940, apele Olteţ au distrus această biserică, părintele Ioan fiind nevoit să ridice un alt lăcaş de închinare, de data aceasta în cimitirul parohial. După un an de trudă, lucrările au fost gata, biserica fiind sfinţită la data de 9 noiembrie 1941, primind cu acest prilej rangul de iconom-stavrofor.

La data de 17 iunie 1932, în casa părintelui Bălaşa a mai apărut un membru, o odraslă binecuvântată de Dumnezeu, micuţul Sabin, cunoscutul pictor, regizor şi scriitor. Pe lângă Sabin, părintele a mai avut încă doi fii, pe Eugen şi Cecilius, care astăzi locuiesc în Bucureşti.

Cinci ani de temniţă comunistă

Regimul comunist nu a avut deloc la inimă activitatea sa pastorală. Atitudinea sa verticală şi popularitatea de care se bucura în rândul parohienilor săi au stârnit invidii şi antipatii. Inevitabilul s-a produs în data de 26 iunie 1959, atunci când a fost reţinut pentru uneltire împotriva regimului. Au urmat cinci ani de temniţă grea în lagărele de concentrare comuniste. După eliberarea din 8 mai 1964, nu mai avea nimic. Fusese dat afară de la parohie, iar cunoscuţii şi prietenii îi erau departe. A reuşit să obţină pentru o vreme postul de preot în localitatea Zănoaga. Spre sfârşitul activităţii pastorale a revenit în Parohia Dobriceni. Aici a rămas până la data de 1 ianuarie 1974, când a ieşit la pensie.

Pasionat de literatură şi poezie

Încă din timpul studiilor seminariale, preotul Ioan Bălaşa a nutrit o mare pasiune pentru literatură. A funcţionat o vreme ca redactor, alături de părintele profesor Sebastian Chilea, în redacţia revistei "Legenda Nouă", unde obişnuia să publice eseuri literare şi versuri. Dintre acestea, amintim poeziile: "Oameni de ceară", "Amintiri de noapte", "Spleen de toamnă", "Ruga visului" şi schiţa "Cerşetorii". A corespondat şi cu revista "Curierul Muncii", îngrijită de cunoscutul tipograf Alexandru Oiţă. Despre activitatea scriitoricească şi talentul ce-l caracteriza, marele scriitor oltean Marin Sorescu spunea: "Părintele Bălaşa a scris cu sufletul părinţilor noştri o proză a sufletului, pe care noi, cei de azi, tărsiţi prin modernisme şi post modernisme, o receptăm ca pe o bucurie simplă şi esenţială, cum ar fi, de pildă, bucuria adevăratei duminici".

În 1937 apar în revista "Renaşterea" din Craiova nuvelele "Împărtăşania din urmă" şi "Spre Inău". De asemenea, revista "Luceafărul Literar" din Bucureşti îl publică în 1940 cu versurile: "Amintiri de noapte", "Moara lui neica Niţă" şi schiţa "Comoara". Colaborează de asemenea cu publicaţiile "Gând", "Slovă Oltenească", "Ramuri", "Creştinul ortodox", "Orizonturi", "Făclia", "Lumina Creştină", "Renaşterea" şi chiar "Mitropolia Olteniei".

Muzeul de obiecte preistorice din Dobriceni

Pe lângă pasiunea pentru poezie şi literatură, părintele Ioan a îndrăgit foarte mult şi istoria, reuşind să pună bazele, în cadrul Parohiei Dobriceni, unui muzeu personal, cu obiecte etnografice şi artă bisericească. A avut şi o frumoasă colecţie de obiecte preistorice, multe dintre ele găsite prin grădinile enoriaşilor săi. Astfel, în anul 1936, a găsit în curtea săteanului Marin Corboianu un topor de piatră cioplită. Tot în Dobriceni a descoperit un mormânt al ostaşilor traci, în Dealul lui Bucică. Toate obiectele descoperite au fost ulterior depuse la Muzeul Naţional de Antichităţi din Capitală.

Din colecţia părintelui făceau parte şi numeroase obiecte de cult, cu deosebită valoare patrimonială: pristolnice vechi, troiţe, cruciuliţe de aramă, prapori, cărţi liturgice, potire, cădelniţe, sfeşnice. Cea mai de seamă piesă era o Evanghelie, tipărită în anul 1723, sub Nicolae Mavrocordat. Toate acestea sunt menţionate în articolul părintelui D. Buzatu, "Mici colecţionari", publicat în revista "Mitropolia Oltenieni" nr. 11 - 12/1958. Toată colecţia părintelui a fost preluată în anul 1958 de Secţia de Învăţământ şi Cultură din Balş, în vederea înfiinţării unui muzeu regional.

În rândul realizărilor culturale ale părintelui Bălaşa intră şi înfiinţarea Căminului Cultural "Iisus Mântuitorul" din localitatea Dobriceni. Aici se desfăşurau conferinţe duhovniceşti şi funcţionau un cinematograf şi o bibliotecă, cu reviste şi cărţi ce puteau fi folosite de toţi credincioşii. În data de 12 august 2002, părintele Ioan Bălaşa a trecut la Domnul, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti.                                 Pr. Laurenţiu Giurea     

Despre Post

„De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre. Şi când postiţi nu fiţi trişti, ca făţarnicii, că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor postindu-se; grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Iar tu, postindu-te, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Celui ce este întru ascuns. Şi Tatăl tău, Cel ce vede întru ascuns, va răsplăti ţie la Arătare. Nu vă adunaţi vouă comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci vă adunaţi vouă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră acolo va fi şi inima voastră.
(Matei 6, 14-21)
În evanghelia de azi, ne învaţă Mântuitorul cum trebuie să postim. În legătură cu această evanghelie, vom spune şi noi unele învăţături despre post.
Despre mântuirea sufletului se vorbeşte mult şi în multe feluri. De altfel, taina mântuirii este simplă. Greşeala lui Adam a lăsat în noi otrava păcatului; a lăsat pe „omul cel vechi”, firea cea veche. Domnul Iisus a venit să nimicească această otravă; a venit să omoare în noi pe „omul cel vechi”, firea cea veche, ca să trăim în „omul cel nou”, în „omul cel duhovnicesc” (cf. I Cor 2, 14). Prin Jertfa Crucii Sale, Domnul Iisus ne-a dat puterea „să murim faţă de păcat” (Rom 6, 2).
Dar lucrul acesta nu merge aşa uşor. A muri faţă de păcat este o culme a mântuirii ce se poate ajunge numai după o viaţă întreagă de luptă şi biruinţă. Să ne însemnăm bine un lucru: firea noastră cea veche nu poate fi omorâtă cu totul. Ea poate fi slăbită, poate fi făcută nevătămătoare, dar nu poate fi omorâtă cu totul. „Adam cel vechi” n-a murit cu totul în noi. Orice am face, orice am isprăvi, îl simţim că trăieşte în noi.
Viaţa noastră este o războire neîncetată între „Adam cel vechi” şi „Adam cel nou”; între firea cea veche şi firea cea nouă. În această luptă, Domnul Iisus a venit şi ne-a adus ajutor de biruinţă.
Eu îmi închipui firea cea veche în asemănarea imaginilor ce arată inima omului. Patimile cele rele sunt nişte urme din grădina Edenului; sunt nişte dobitoace ale diavolului. Aceste dobitoace au lipsă de „păşune”, de „mâncare”, altcum tânjesc şi amorţesc. Ele trăiesc cu mâncarea ce le-o dăm noi. Când le dăm mâncare, zburdă, iar când nu le dăm, tânjesc. În imaginea de alături se vede un om credincios, un om duhovnicesc, care nu dă de mâncare acestor dobitoace. El îşi hrăneşte firea cea nouă cu rugăciune şi priveghere, iar pe firea cea veche, cu dobitoacele ei, „o omoară cu foamea”. Pe dobitoceştile patimi le-a pus pe foame, le-a amorţit cu foamea. Un astfel de om a pus la respect firea cea «veche; a amorţit-o, a slăbit-o, i-a luat puterea şi a făcut-o neputincioasă. Un astfel de om îşi apără mereu firea cea duhovnicească prin priveghere şi rugăciune.
Cheia mântuirii sufleteşti este tocmai asta: să ne apărăm cu darurile Domnului contra trezirii firii noastre celei vechi. Căci suntem tot mereu în primejdia de a simţi cum se trezeşte în noi firea cea veche, gustul după „carnea” din Egipt.
Câinele din noi n-a murit (poftele lumeşti), nici vulpea (viclenia), nici tigrul (mânia), nici porcul (beţia), nici păunul (trufia), nici şarpele (pizma) etc;dar, de câte ori le simţim că se trezesc, trebuie să le punem pe foame, trebuie să le reducem mâncarea, sporindu-ne „mana”, mâncarea cea duhovnicească.
În acest înţeles trebuie luat şi postul, ca un ajutor contra trezirii patimilor noastre. Îmbuibarea cu mâncăruri şi băuturi este o hrană pentru dobitoacele firii celei vechi. De hrana asta trebuie să ne ferim nu numai pe timpul postului, ci în tot timpul vieţii noastre. „Precum pământul prea gras şi umed – zice Sf. Ioan Gură de Aur – naşte viermi, aşa şi îmbuibarea cu mâncăruri şi băuturi este cuib cald pentru viermii ispitelor şi poftelor rele.”
În chipul de pe pagina de alături se vede firea cea veche în trezire; se vede omul cel lumesc, care începe să-i dea de mâncare. Diavolul pregăteşte hrana firii celei vechi şi şopteşte omului celui păcătos să ia această mâncare, iar el o foloseşte…
În multe chipuri şi feluri dau de mâncare necredincioşii firii celei vechi şi dobitoacelor ei. Cămara diavolului e încărcată cu fel de fel de mâncăruri pe seama asta. Dar dintre toate mâncărurile firii celei vechi, cea mai bună şi mai hrănitoare este alcoolul.
Cum primeşte această hrană, firea cea veche cu dobitoacele ei îndată se trezeşte din somn şi începe a zburda (cum se vede în imagine).
Despre lapte, spun doctorii că acesta conţine tot ce trebuie corpului nostru. Omul ar putea trăi numai cu lapte.
Aşa e şi cu „laptele diavolului”, alcoolul. E în stare să hrănească el singur firea noastră cea veche; e în stare el singur să omoare sufletul.
Vai, cum îl hrănesc oamenii tot pe omul cel vechi, tot firea cea veche! E plină lumea de răutăţi; dar cum să nu fie, când oamenii dau de mâncare numai firii celei vechi?
Se beau în ţară la noi 14 miliarde de lei pe an (Valorile sunt date după statisticile din vremea Părintelui Iosif. Astăzi, aceste cifre depăşesc cu mult valorile de atunci, întrucât bieţii oameni,înaintea oricărui lucru, au gândul numai la băutură şi fumat, vicii pe care le împrumută apoi şi copiii, odraslele lor, ducând generaţiilor viitoare aceste stricate şi otrăvitoare patimi); se fumează 8 miliarde;500 de mii de cârciumi stau faţă în faţă cu 18 mii de biserici… Oare nu sunt şi aceste cifre grozave nişte dovezi despre mâncarea ce se dă dobitoceştilor patimi?
Trăim vremuri cu creştini care trăiesc ascultând de şoapta lui satan: «Beţi, mâncaţi, chefuiţi, păcătuiţi… trăiţi-vă viaţa!»…
Se sting posturile, se sting rugăciunile, se stinge privegherea… şi-apoi ne mirăm de ce ne-au biruit răutăţile şi păgânătăţile.
În acest înţeles trebuie să adâncim şi învăţătura despre post. Ne trebuie şi aici un post adâncit. Postul nu înseamnă numai schimbarea unor mâncăruri, ci înseamnă întărirea firii noastre celei duhovniceşti şi slăbirea firii celei lumeşti. Postul trebuie să pătrundă şi el acolo, înăuntrul nostru, de unde ies răutăţile şi să ajute la „înţărcarea” lor. Altfel, ce folos că oprim unele mâncăruri să intre în gura noastră, dar lăsăm, cu toată liniştea, să iasă sudalmele, minciunile, hulele etc?
Schimbăm numai mâncărurile, dar purtările ba. Ne păzim de lapte, dar dăm drumul la „laptele” diavolului, la alcool.
În acest înţeles a zis Mântuitorul că „nu atât ceea ce intră, cât ceea ce iese din gură spurcă pe om” (Mt 15, 11). Iar mâncarea, adică numai mâncarea, zice Apostolul Pavel, încă nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu (I Cor 8, 8). Rău fac cei care nu postesc, dar tot rău fac şi cei ce postesc rău, cei care văd păcatul ascuns numai în mâncare, nu şi în inima lor şi în faptele lor.
Un om din popor, ajuns odată în temniţă pentru o bătaie, a refuzat brânza ce i-a adus-o temnicerul într-o zi de vineri, spunând că-i Sfânta Vineri şi e păcat. Vedea păcatul ascuns numai în brânză, dar în fapta cea rea nu l-a văzut… Un astfel de post e ca o nucă fără miez, ca un fagur fără miere.
„Posteşti? – întreabă Sf. Ioan Gură de Aur. Arată-mi prin faptele tale! Să postească nu numai gura ta, ci şi ochii, urechile, picioarele şi mâinile tale. Că, de am mânca numai cenuşă, încă de nici un folos nu ne va fi postul, dacă noi ne înfrânăm numai de la mâncăruri şi de la păcate nu”. Nu acest fel de post am ales Eu, zice Domnul (Is 58, 6).
În Biblie găsim multe pilde şi învăţături despre cum trebuie să fie postul cel adevărat. Un astfel de post e şi cel pe care l-au făcut ninivitenii. Postul ninivitenilor n-a fost numai cenuşa şi înfrânarea de la mâncăruri, ci şi o schimbare în toată viaţa lor: „Şi au început oamenii din Ninive a posti şi au strigat către Dumnezeu şi s-au întors fiecare din calea lui cea rea” (Iona 3, 5-10). Aşa să fie şi postul nostru!
Şi ursul şi şarpele postesc
Şi ursul posteşte. Îndată ce se apropie iarna, se retrage în bârlog, se pune pe labe şi toată iarna nu mănâncă nimic. Dar, când se trezeşte din somnul lui, din postul lui, e tot urs…; atacă şi sfâşie animalele mai departe.
Şi şarpele posteşte. Toată iarna doarme şi şarpele şi nu mănâncă nimic. Dar, când se trezeşte din somnul lui, din postul lui, e tot şarpe; muşcă mai departe.
Exact aşa fac şi creştinii care se lasă de rele pe timpul postului, dar, îndată ce trece postul, se apucă iar de rele. Se muşcă şi se sfâşie iarăşi unii pe alţii şi fac toate răutăţile.
Ce folos aş avea că mă las, pe timpul postului Paştilor, de băutură, de fumat, de sudalme şi de alte răutăţi, iar la Paşti mă „dezleg” iarăşi? Nu este, oare, şi acesta exact ca postul ursului şi ca al şarpelui?
Postul nostru trebuie să fie un post permanent, adică să ne ferim în tot timpul vieţii noastre de desfătările şi deşertăciunile acestei lumi, de duhul acestei lumi, de orice fel de „mâncare” (petreceri, beţii, jocuri, desfătări lumeşti) şi celelalte răutăţi prin care se întăreşte „animalul”, firea cea veche din noi.
Numai un astfel de post ne poate fi ajutor de hrană sufletească.
Mirele cel nebun

În săptămâna de lăsatul secului de brânză, cei neînţelepţi fac toate nebuniile şi beţiile cele multe, zicând că apoi vine postul.
Aceştia fac întocmai ca şi când oarecine, vrând să-şi aducă mireasă în casă, şi-ar umple mai întâi casa lui cu desfrânate şi s-ar veseli cu ele… Cu ce inimă socotiţi că ar intra biata mireasă în casa acelui mire nebun?
Să nu fie şi intrarea noastră în sfântul post tot aşa!
Postul şi „litera legii” [II Cor 3, 6]
De când eram copil mic în casa părinţilor mei, plugari, îmi aduc aminte de un vecin, un om bătrân şi evlavios, care păzea cu sfinţenie toate posturile şi rânduielile.
Avea însă bătrânul şi unele metehne pe care aşijderea le „păzea”…
Se întâmpla pe timp de post să dea bătrânul peste atare vas „întinat” cu mâncare „de dulce”… Să-l fi văzut şi auzit atunci: „Trăsnească şi fulgere în voi, muieri, că spurcaţi pe om cu vasele voastre! Nu mai poate ţine omul cu voi nici sfintele posturi!”
Şi, de ciudă, bătrânul se repezea drept la cârciumă, unde îşi astâmpăra „mânia”, suduind „pe muieri” şi înghiţind la rachie (astea nu mai erau „spurcate”!). Vedea spurcarea numai în mâncare, dar în sudalmă şi cârciumă ba. Asta este ceea ce se cheamă „litera legii”, pe care o vedem de atâtea ori şi în atâtea feluri şi în post.
Câinii şi elefantul
Pe elefanţii cei uriaşi vânătorii îi prind cu meşteşug: împrăştie carne multă, hoituri întregi, prin pădurile unde petrec acei elefanţi sălbatici. Elefanţii mănâncă cu poftă carnea şi – după ce s-au îndopat bine -vânătorii slobod câinii asupra lor, iar câinii îi prind cu înlesnire, pentru că elefanţii s-au îngreuiat de carnea cea multă aşa de tare, că nu se mai pot mişca.
Aşa sunt, iubite cititorule, şi pentru oameni îmbuibările cu mâncăruri şi băuturi. Satan, vânătorul de suflete, îşi sloboade câinii patimilor asupra celor îngreunaţi cu nesaţul mâncărurilor şi băuturilor.
Ce spune Biblia despre post?
Aşa zice Domnul: „În ziua postului vostru vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri.
Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum se cere în ziua aceea, ca să vi se audă glasul Sus.
Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? Iată postul plăcut Mie:dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug. Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casă pe nenorociţii fără de adăpost; dacă vezi pe un om gol, îmbracă-l şi nu întoarce spatele semenului tău” (Is 58, 1-7).

Părintele Iosif Trifa

site bisericesti

• ARHIEPISCOPIA TOMISULUI
• BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
• ECUMENICAL PATRIARCHATE OF CONSTANTINOPLE
• EPISCOPIA SCANDINAVIEI
• EPISCOPIA SPANIEI SI PORTUGALIEI
• FILE DE PATERIC
• FILOCALIA
• JERUSALEM PATRIARCHATE
• MĂNĂSTIRI DIN BUCOVINA
• MĂNĂSTIRI DIN ROMANIA – ROMANIAN MONASTERIES
• MARII INIŢIAŢI AI INDIEI ŞI PĂRINTELE PAISIE
• MITROPOLIA DE PIREU
• MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI
• MITROPOLIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A EUROPEI OCCIDENTALE ŞI MERIDIONALE
• MOUNT ATHOS
• ORTHODOXY THROUGH PATRISTIC, MONASTIC AND LITURGICAL STUDY
• PATRIARHIA RUSĂ
• SF.SCRIPTURĂ / VERSIUNEA ANANIA
• SFÂNTA MĂNĂSTIRE PANTOCRATOR(GRECIA)
• SFÂNTUL MUNTE ATHOS – GRĂDINA MAICII DOMNULUI
• SYNAXARION
• TIPICUL CEL MARE AL SFÂNTULUI SAVA CEL SFINŢIT
• VEDERE DUHOVNICEASCĂ
• Wordpress Theme
• Μητροπολη Σερρων

Noul Mitropolit al Clujului va fi ales la 18 martie! Zi în care Î.P.S. Bartolomeu ar fi împlinit 90 ani!

Episcopul vicar Vasile Somesanu a declarat că alegerile pentru noul mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului vor avea loc în 18 martie.
Până în 18 martie vor fi anunțate propunerile pentru înlocuitorul mitropolitului Bartolomeu. Potrivit episcopului Vasile Somesanu, vor fi făcute maxim șase propuneri: două din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, două din partea Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului și două din partea Patriarhiei.
Alegerea noului mitropolit va avea loc în 18 martie, zi în care IPS Bartolomeu ar fi implinit 90 de ani.
Noul mitropolit al Clujului, Crisanei, Albei și Maramureșului va fi intronizat în data de 25 martie.theologhia.wordpress.com

Parohia Dobriceni nov-dec 2012

Programul liturgic cu slujbele  specifice  si rânduieli speciale,pentru aceasta perioada 

* Sambata 03 noiembrie ora 08:00 - Pomenirea mortilor - Mosii de toamna
* Duminica 04 noiembrie ora 09:00 - Utrenie si Sfanta Liturghie
* Joi 08 noiembrie ora 09:00 - Utrenie si Sfanta Liturghie - Soborul Sf. Arhangheli
* Sambata 10 noiembrie ora 17:00-Vecernia
* Duminica 11 noiembrie ora 09:00 - Utrenie si Sfanta Liturghie
*  Sambata 17 noiembrie ora 17:00-Vecernia
* Duminica 18 noiembrie ora 09:00 - Utrenie si Sfanta Liturghie
* Miercuri 21 noiembrie ora 09:00 - Utrenie si Sfanta Liturghie  - Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (deslegare la peste)
* *  Sambata 24 noiembrie ora 17:00-Vecernia
* Duminica 25 noiembrie ora 09:00 - Utrenie si Sfanta Liturghie (deslegare la peste)
* Vineri 30 noiembrie ora 09:00 - Utrenie si Sfanta Liturghie - Sf. Ap. Andrei (deslegare la peste)
* Sambata 1 decembrie ora 17:00-Vecernia

Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul a Parintelui Alexander Schmemann

Dintre toate cantarile si rugaciunile din timpul Postului, o singura scurta rugaciune poate fi considerata rugaciunea specifica a acestuia. Traditia o atribuie unui mare invatator al vietii duhovnicesti - Sfantul Efrem Sirul:

"Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie. Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, robului Tau. Asa Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin."

Aceasta rugaciune este citita de doua ori la sfarsitul fiecarei slujbe din timpul Postului Mare, de Luni pana Vineri (nu si Sambetele si Duminicile), caci, slujbele acestor zile nu urmeaza celor savarsite de obicei in timpul Postului Mare.

La prima citire o metanie urmeaza fiecarei cereri. Apoi facem cu totii douasprezece inchinaciuni, spunand: "Dumnezeule, curateste-ma pe mine pacatosul!" intreaga rugaciune este repetata cu o singura metanie la sfarsit. De ce ocupa un loc asa de important aceasta scurta si simpla rugaciune in slujbele de Post?

Pentru ca recapituleaza intr-un mod unic toate elementele pozitive si negative ale pocaintei si constituie, sa spunem asa, o "verificare" pentru ostenelile noastre personale de-a lungul Postului. Acestea au ca scop mai intai eliberarea noastra de cateva boli duhovnicesti fundamentale, ce ne modeleaza viata si fac practic imposibila chiar incercarea de a ne intoarce noi insine catre Dumnezeu. Boala fundamentala este duhul trandaviei. Este acea lenevire si pasivitate a intregii noastre fiinte, care intotdeauna ne impinge mai degraba "in jos" decat "in sus" - care incearca mereu sa ne convinga ca nici o schimbare nu este posibila si, deci, nu este nici de dorit. De fapt, este vorba de un cinism inradacinat, care la orice schimbare duhovniceasca raspunde "pentru ce?" si face din viata noastra o teribila risipire sufleteasca. Este cauza tuturor pacatelor pentru ca otraveste energia duhovniceasca de la insusi izvorul sau.

Rodul trandaviei este grija de multe. Este acea stare de deznadejde pe care toti Sfintii Parinti au considerat-o cea mai mare primejdie pentru suflet. Deznadejdea este imposibilitatea pentru om de a vedea ceva bun sau pozitiv; este reducerea la negativism si pesimism a tot ceea ce exista. Aceasta este, cu adevarat, o forta demonica in noi, pentru ca fundamental Satana este un inselator. El il insala pe om asupra lui Dumnezeu si a lumii; el ne umple viata cu intuneric si nihilism. Deznadejdea este sinuciderea sufletului, pentru ca atunci cand omul este cuprins de ea devine incapabil sa vada lumina si sa o doreasca. Iubirea de stapanire] Desi pare bizar, trandavia si deznadejdea sunt tocmai cele ce ne umplu viata cu iubirea de stapanire. Pangarind intreaga noastra atitudine catre viata, lipsind-o de sens si plinatate, ele ne silesc sa cautam compensatie intr-o atitudine total gresita fata de alte persoane. Daca viata mea nu este indreptata catre Dumnezeu, nu aspira la valorile eterne, inevitabil va deveni egoista si egocentrica, iar aceasta inseamna ca toti cei din jurul meu vor deveni mijloacele propriei mele satisfaceri de sine.

Daca Dumnezeu nu este Domnul si Stapanul vietii mele, atunci eu voi deveni propriul meu domn si stapan, centrul absolut al propriei mele vieti, si incep sa evaluez totul tinand cont de nevoile mele, de ideile mele, de dorintele mele si de judecatile melc. Iubirea de stapanire este astfel o degenerare limdamentala a relatiei mele cu ceilalti, o incercare de subordonare a lor fata de mine. Aceasta pornire nu se exprima neaparat prin a comanda sau a domina pe "altii". Se poate exprima la fel de bine prin indiferenta, dispret, lipsa de interes, de consideratie, de respect. Este, intr-adevar, lenevire si deznadejde indreptate, de aceasta data, catre ceilalti; sinuciderea duhovniceasca se completeaza astfel cu crima duhovniceasca.

Si, in final, grairea in desert. Dintre toate fiintele create de Dumnezeu, omul singur a fost inzestrat cu darul vorbirii. Toti Sfintii Parinti vad in aceasta adevarata "pecete" a Chipului Divin in om, pentru ca Dumnezeu insusi se descopera ca si Cuvant (loan, 1,1). Dar, fiind darul suprem, este prin acelasi simbolism supremul pericol. Fiind adevarata expresie a omului, mijlocul realizarii de sine este din acest punct de vedere si cauza a caderii sale si a distrugerii de sine, a tradarii si a pacatului. Cuvantul mantuie si cuvantul ucide; cuvantul inspira si cuvantul otraveste. Cuvantul este modul de exprimare al Adevarului, dar si al inselarii demonice.

Avand o putere pozitiva fundamentala, el are astfel, totusi, si o imensa putere negativa. Cu adevarat el zideste pozitiv sau negativ. Atunci cand este deviat de la originea si scopul sau dumnezeiesc, cuvantul devine desertaciune. El impinge spre trandavie, deznadejde si iubirea de stapanire si transforma viata in iad. El devine adevarata putere a pacatului.

Acestea patru sunt astfel "obiectivele" negative ale pocaintei. Ele constituie obstacolele ce trebuie indepartate. Dar Dumnezeu singur le poate indeparta. Iata deci prima parte a rugaciunii Sfantului Efrem Sirul - aceasta plangere din adancul neputintei omenesti. Apoi rugaciunea se indreapta catre telurile pozitive ale pocaintei care, de asemenea, sunt patru.

Curatia. Daca nu se reduce sensul acestui termen, asa cum adesea si eronat se face, numai la conotatiile sale sexuale, este inteles ca omologul pozitiv al trandaviei. Traducerea precisa si totala a termenului grecesc sofrosini si a termenului rusesc tselomudryie trebuie sa fie plinatatea intelepciunii, dreapta socotinta. Trandavia este, intai de toate, risipire, distrugerea vederii si energiei noastre, incapacitatea de a vedea intregul. Atunci opusul sau este tocmai plinatatea. Daca de obicei intelegem prin curatie virtutea opusa depravarii sexuale, aceasta se intampla datorita caracterului decazut al existentei noastre, care nu se manifesta niciunde mai bine decat in placerea sexuala - indepartarea trupului de la viata adevarata si de la stapanirea duhului asupra sa. Hristos a refacut plinatatea in noi. Si aceasta a realizat-o prin refacerea adevaratei scari de valori, prin calauzirea noastra inapoi catre Dumnezeu. Primul si minunatul rod al acestei plinatati sau curatii este smerenia. Am vorbit deja despre ea. Ea este mai presus de toate biruinta adevarului in noi, indepartarea tuturor minciunilor in care de obicei traim. Numai smerenia poate fi capabila de adevar, de a vedea si de a primi lucrurile asa cum sunt si, astfel, de a vedea maretia, bunatatea si iubirea lui Dumnezeu in orice. De aceea se spune ca Dumnezeu revarsa harul Sau peste cei smeriti iar celor mandri le sta impotriva.

Curatia si smerenia sunt firesc urmate de rabdare. Omul "natural" sau "cazut" este nerabdator, pentru ca nevazandu-se pe sine se grabeste sa judece si sa condamne pe ceilalti. Avand, asadar, o cunoastere eronata, incompleta si pervertita a tot ceea ce il inconjoara, masoara toate acestea prin prisma gusturilor si conceptiilor sale. Fiind indiferent cu oricine in afara de sine, doreste ca viata sa fie incununata cu succes aici si acum.

Rabdarea, totusi, este cu adevarat o virtute divina. Dumnezeu este rabdator nu pentru ca este "iertator" ci pentru ca El sesizeaza adancimea celor ce exista, pentru ca realitatea intima a lucrurilor, pe care noi in orbirea noastra nu o mai vedem, este deschisa catre El. Cu cat ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu cat devenim mai rabdatori, cu atat reflectam mai mult acel infinit respect fata de toate fiintele care reprezinta insusirea specifica a lui Dumnezeu.

In cele din urma, cununa si rodul tuturor virtutilor, ale tuturor cresterilor si ostenelilor duhovnicesti este dragostea - acea dragoste care, asa cum am spus, poate fi daruita numai de Dumnezeu -, darul ce este finalitatea tuturor pregatirilor si ostenelilor duhovnicesti.

Toate acestea sunt rezumate si adunate laolalta in ultima cerere a rugaciunii Sfantului Efrem Sirul, in care cerem: "daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu". Dar, in final, mai este o primejdie: mandria. Mandria este izvorul raului si toata rautatea este mandrie. Iata ca nu-mi este suficient sa-mi vad propriile mele greseli, intrucat chiar si aceasta virtute aparenta se poate transforma in mandrie. Scrierile sfinte abunda in sfaturi impotriva subtilelor forme ale pseudo-pietatii care, in realitate, sub valul smereniei si al autocriticii pot conduce catre o mandrie cu adevarat demonica. Dar atunci cand "vedem gresalele noastre" si cand "nu osandim pe fratii nostri", cand, altfel spus, curatia, smerenia, rabdarea si dragostea sunt doar una in noi, atunci si numai atunci ultimul dusman - mandria - va fi nimicit in noi.

Dupa fiecare cerere a rugaciunii facem o metanie. Metaniile nu sunt limitate la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul dar constituie una din caracteristicile distinctive ale intregului cult din timpul Postului. Totusi, aici, semnificatia lor este revelata mai bine ca niciodata. In lungul si dificilul efort al insanatosirii duhovnicesti, Biserica nu a pus bariere intre suflet si trup. Omul, in intreaga sa fiinta, s-a indepartat de Dumnezeu; omul, in intreaga sa fiinta, trebuie restaurat, trebuie sa se intoarca (la Dumnezeu - n.tr.). Catastrofa creata de pacat consta, cu siguranta, tocmai in biruinta carnii - animalul, irationalul, placerea din noi - asupra duhovnicescului si dumnezeiescului. Dar trupul este slavit, trupul este sfant, asa de sfant incat Dumnezeu insusi "a luat trup".

Atunci, mantuirea si pocainta nu dispretuiesc trupul, nu il neglijeaza, ci au in iconomia lor restaurarea trupului, readucerea lui la functiile sale reale, ca expresie a vietii duhovnicesti, ca templu al nepretuitului suflet omenesc. Ascetismul crestin este o lupta nu impotriva, ci pentru trup. Din acest motiv, intreaga fiinta umana - suflet si trup - face pocainta. Trupul participa la rugaciunea sufletului intocmai cum sufletul se roaga prin si in trup. Metaniile, semne "psiho-somatice" ale pocaintei si ale smereniei, ale adorarii si ale ascultarii, reprezinta astfel prin excelenta ritualul de Post.

Patriarhia Romana Agentia de stiri BASILICA Stiri BASILICA

• Programul liturgic al Catedralei Patriarhale în Postul Mare
  Catedrala patriarhală se pregăteşte pentru Postul Mare. De-a lungul acestei importante perioade din anul bisericesc, şi în lăcaşul de cult aflat pe colina din centrul Capitalei se vor oficia slujbe...
• Evanghelia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai
  Biserica Ortodoxă se va afla mâine, 6 martie, în Duminica Lăsatului sec de brânză numită şi a Izgonirii lui Adam din Rai. În cadrul Sfintei Liturghii se va citi pericopa...
• Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti
  După ce săptămâna trecută creştinii ortodocşi au lăsat sec de carne, a venit rândul ca mâine, 6 martie, în Duminica Izgonirii lui Adam din rai, credincioşii să lase sec şi...
• Postul Mare începe luni
  Anul acesta, Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului începe luni, 7 martie, după Duminica Lăsatului sec de brânză sau a Izgonirii lui Adam din Rai. El...
• Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Lăsatului sec de brânză
  La Duminica Lăsatului sec de brânză (a Izgonirii lui Adam din Rai) membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio...
• Predica Patriarhului României la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai
  Postul - ofrandă a iubirii omului faţă de Dumnezeu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză) Matei 6, 14-21 'Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va...
• Simpozion dedicat teologului şi scriitorului Gala Galaction, la Mănăstirea Cernica

Sfantul Efrem Sirul, Cuvinte si Invataturi, ed Bunavestire, Bacau Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim

Comoara nelipsita, bogatie care niciodatat nu se cheltuieste, liman neinvaluit, pricina de alinare, si radacina de nenumarate bunatati, si izvor si maica este rugaciuena, si decat insasi imparatia mai puterbnica. pentru aceea de multe ori insusi cel ce cu coroana este incoronat in fierbinteala cazand, si pe pat zacand si arzand ca fpocul, stau inainte doctorii, purtatorii de sulite, slujitorii, voievozii si nici mesterul de doctorii, nici venirea de fata a prietenilor, nici slujirea sligilor, nici indestularea doctorilor, nici scumpetea gatirii, nici avutia banilor, nici nimic altceva din cele omenesti, nu poate sa mangaie si sa usureze boala ceea ce zace asupra-i. Iar daca cineva din cei de au indrazneala catre Dumnezeu ar veni, si de trup numai s-ar atinge, si rugaciune curata pentru dansul ar face, toata boala trupului ar izgonit-o. Si ceea ce nu a putut bogatia si multimea celor ce slujesc, si stiinta iscusintii, si marimea imparatiei, aceasta a putut de multe ori rugaciunea unui sarac si scapatat. iar rugaciune zic, nu pe aceasta rece si de trandavirte plina, ci pe ceea ce cu osardie se face, cu durere in suflet, cu minte intinsa. Ca aceasta este care se suie la cer. Si precum apele, pana pe loc neted si potrivit se poarta, si de multa latime se impartasesc, nu se ridica la inaltime, iar dupa ce pe dansele mainile sligilor de jos imprejur, ingradindu-le si necajindu-le, si strangadu-le, decat toata sageata mi iute catre inaltime izbucnesc, asa cu adevarat mintea omeneasca, pana dobandeste slobozenie multa, se revarsa si curge. Iar dupa ce intamplarea lucrurilor de desupt pe dansa o va stramtora, storcandu-se si tescuindu-se bine, curate si intinse rugaciuni la inaltime trimite.
            Si ca sa te inveti ca mai ales rugaciunile acelea pot sa se auda care cu necaz si cu stramtoare se fac, auzi ce zice proorocul catre Domnul: "Cand ma necajeam am strigat, si m-a auzit pe mine". Deci sa en infierbantam stiinta, sa necajim sufletul nostru prin pomenirea pacatelor. Sa-l necajim, nu ca sa-l stramtoram, ci ca sa fim auziti sa-l gatim, sa se trezeasca si sa privegheze, si sa-l facem de insusi cerurile sa se apuce. Ca nimic nu goneste trandavirea si lenevirea, ca durerea si necazul care de pretutindeni aduna mintea, si catre sine o intoarce. Cel ce asa se necajeste, si asa se roaga, multa dulecata dupa rugaciune in sufletul sau va putea salaslui. Si precum adunarea norilor, la inceput intunecos face vazduhul, iar dupa ce se amesteca unii cu altii slobod ninsorile, si dupa ce slobod ploaia, tot vazduhul alinat si luminat il lucreaza; asa cu adevarat si mahniciunea, pana inlauntru se intoarce si se invarteste, intuneca gandul nostru. Iar dupa ce prin graiurile rugaciunii cu lacrimile acelea se va deserta, si afara se va rasufla, multa stralucire a sprijinirii lui Dumnezeu pune inlauntru, care ca o raza in mintea celui ce se roaga se sloboade.
            Dar care este cel rece al celor multi? Fara indrazneala, zice, sunt, plin de rusine, nici a-mi deschide gura nu pot. Sataniceasca este aceasta evlavie; ale trandavieii sunt aceste acoperamanturi. Ca voieste diavolul sa le incuie usile intrarii cele catre Dumnezeu, fara de indrazneala esti? Mare indrazneala este aceasta, adica a socoti ca esti fara de indrazneala, precum cu adeavrat cea mi de pe urma rusinare si osandire este, a socoti ca ai indrazneala. Ca amcar multe ispravi de ai avea, si nici un rau intru sine de nu ai sti, dar socotesti ca ai indrazneala, din toata rugaciunea ai cazut. Si macar nenumarate sarcini de pacate intru stiinta ta de ai purta, si numai cu acestea de te-ai incredinta pe sine, ca decat toti esti cel ami de pe urma, multa indrazneala vei avea catre Dumnezeu. macar ca ceasta nici smerita cugetare nu este, ca cel pacatos sa se socoteasca ca este pacatos. Ca smerita cugetare este cand cineva multe si mari ispravi, de fapte bune intru sine stiind, nimic n-are pentru sine sa nu se naluceasca. Cand cineva ca Pavel fiind, si a zice putand: "nimioc intru sine-mi nu stiu" si iarasi sa zica" ca Hristos Iisus a venit in lume sa mantuiasca pe pacatosul, dintru care cel dintai sunt eu. Aceasta este smerita cugetare, ca adica, inalt fiind cineva din ispravirea faptelor bune, sa se smereasca pe sinesi cu gandul. (I TIM. 1,15). Dar cu toate acestea Dumnezeu pentru negraita Sa milostivire, nu p ecei cu adevarat smeriti numai , ci si pe cei ce au buna cunostinta, si isi marturisesc pacatele ii imbratiseaza si ii primeste, si se face milostiv si bland celor ce se afla asa.
            Si ca sa te inveti cat de mare bunatate este, nimic mare pentru sine a socoti si a se naluci, doua care fa-ti cu cuvantul. Injuga dreptatea si mandria, si pacatul cu smerita cugetare si vei vedea jugul pacatului intrecand dreptatea, nu dintru a sa putere, ci dintru taria sotiei sale, a smeritei cugetari. Si pe acela iarasi micsorandu-se si scazand, nu din neputinta dreptatii, ci si din greutatea si povara trufiei. Ca precum smerita cugetare pentru inaltimea cea covarsitoare a ei, greutatea pacatului o biruieste, si poate sa se suie catre Dumnezeu, asa si trufia pentru multa greutate si povara a ei, poate si pe dreptatea cea mai usoara sa o biruiasca, si cu lesnire sa o traga pe dansa jos. Si cum ca perechea aceasta este mai grabnica decat aceea, adu-ti aminte de fariseul si de vamesul. A injugat fariseul dreptatea si mandria, asa zicand: "Multumesc Tie, ca nu sunt ca ceilalti din oameni, rapitori, lacomi, nici ca vamesul acesta. (Luca 18,11)". O nebunie! Nu a saturat trufia lui toata firea oamenilor ci si asupra vamesului celui ce sta aproape, cu multa nebunie a sarit. Dar acela ce afacut? Nu a impins inapoi ocarile, nu l-a durut pentru prihanire, ci a primit pe cea zisa cu multumire si i s-a facut lui sageata vrajmasului doctorie si vindecare, si oacara lauda, si defaimarea cunun. Atata de buna este smerita cugetare, atata este castigul, a nu se musca de ocarile cele de la altii, nici a se salbatici pentru dosadirile cele de la cei de aproape. Ca este cu putinta si de la dansii a dobandi mare oarecare si vitejeasca bunatate, care lucru cu adevarat si la vamesul s-a facut. Ca primind ocarile, a lepadat pacatele, si zicand: "Dumnezeule fii milostiv mie pacatosului", s-a pogorat mai indreptat decat acela. (Cap 18,13), si cuvintele au biruit lucrurile, si graiurile faptele le-au covarsit. Ca acela, adica dreptatea pune inainte, si postiri si zeciuieli. Iar acesta graiuri numai goale a zis, si toate pacatele le-a lepadat. Ca nu numai graiurile le-a auzit Dumnezeu, ci si mintea vedea cu care pe acestea le pune inainte, si smerita cugatare si inima lui zdrobita aflandu-o, l-a miluit si iubire de oameni cu dansul a facut.
            Si acestea le zic, nu ca sa pacatuim, ci cu buna cunostinta si multumire sa fim. Ca vamesul ca om, felul cel mai de pe urma al rautatii, nu ca smerit a cugetat, ci cu buna cunostinta si multumire s-a aratat numai si pacatele si le-a spus, si ceea ce era a marturisit, atata dragoste asupra-si a primit de la Dumnezeu, cata cei ce mari adica bunatati a ispravit, dar nimic mare pentru sine-si socotesc, trag asupra-si ajutorul lui Dumnezeu. Pentru aceasta va indemn si ma rog, si va poftesc sa ne marturisim adeseori lui Dumnezeu. Ca nici nu te aduc pe tine in privelistea celor impreuna robi cu tine, nici te silesc sa descoperi oamenilor pacatele tale, Stiinta ta desfa-o si descoper-o inaintea lui Dumnezeu: arata-i ranile tale, si de la dansul cere-ti doctoriile, arata acelui ce nu te ocaraste, ci te tamaduieste. Ca desi vei tacea, stie Acela pe toate ale tale. Deci spune-i Lui toate pacatele, ca sa castigi, spune-i Lui, ca aici lepadand pacatele, sa et duci acolo curat de greseli, si de nesuferita acea judecata sa te izbavesti. Cei trei tineri in cuptor petreceau, si sufletul lor, l-au dat pentru marturisirea cea catre Stapanul. Dar cu toate acestea dupa atatea si acest fel de fapte zic: "nu este cu putinta noua a deschide gura". Rusine si ocara ne-am facut robilor, gura? Ca insasi aceasta sa o zicem. Zic ei, ca nu este cu putinta noua a deschide gura, si cu aceasta insasi Stapanul sa-l tragem catre noi. Puterea rugaciunii, puterea focului au stins-o, manie de lei a infranat, razboaie a dezlegat, lupte a incetat, viforile a domolit, draci a gonit, Porti ale cerului a deschis, lagaturi ale mortii a risipit, boli a alaungat, suparari a impins, cetati clatinate a intarit, si ranile de sus aduse, si bantuielele cele de la oameni, si inscurt toate lucrurile cumplite le-a pierdut. Si rugaciunea zic iarasi, nu pe ceea ce asa simplu in gura se poarta, ci pe ceia ce dintru adancul mintii si al sufletului iesa. Ca precum din copaci cati inntru adanc isi intind radacinile, macar nenumarate izbiri de vanturi de ar primi, nu se frang, nici nu se zmulg, radacinile cu dinadinsul si cu tarie intru adancul pamantului stranse fiind, asa cu adevarat si rugaciunile cele de desupt dintru adancul mintii se inalta, inradacinate fiind cu intemeiere, si catre inaltime se intind, si de nici o asupreala de gand nu se rastoarna. pentru aceasta si proorocul zice: "Dintru adancuri am strigat catre tine Doamne". Lui se cuvine slava in veci. Amin.

~ ~ ~

            Fericit lucru este, intr-adevar, a nu pacatui. Iar daca oarecari vor pacatui, sa nu se deznadajnuiasca, ci sa planga pentru acelea intru care au pacatuit, ca prin plans iarasi sa dobandeasca fericire. deci bun lucru este totdeauna a ne ruga, si a nu ingreuia si a nu ne slabanogi, dupa cum zice Domnul. Si iarasi spune apostolul: "Neincetat rugati-va", adica noaptea si ziua, si in tot ceasul. Si nu numai cand intri in biserica, iar cealalta vreme sa fii fara de grija. Ci ori de lucrezi, ori de dormi, ori de calatoresti, ori de mananci, ori de bei, ori de stai, sa nu iti curmi rugaciunea ta. Ca nu stii cand va veni cel care va cere sufletul tau de la tine. Sa nu astepti duminica sau vreun praznic, sau deosebiri de loc; ci precuma zis proorocul David: "In tot locul stapanirii Lui". Deci ori in biserica de esti, ori in casa ta, ori in tarina, ori de pasti oi, ori zidiri de faci, ori la ospete te afli, de rugaciune sa nu te departezi. Si cand poti, pleaca-ti si genunchii, iar cand nu poti, roaga-te cu mintea. Si seara si dimineat ai sla maiaza-zi. Daca rugaciunea te va povatui inaintea lucrului, si sculandu-te din pat, miscarile tale cel edintai prin rugaciune se vor face, atunci pacatul nu afla intrare asupra sufletului tau. Rugaciunea este pazitoare intregii intelepciuni, pedepsirea maniei, prigonia ingamfarii, curatire a pomenirii de rau, surparea invifdiei, indreptarea paganitatii. Rugaciunea este virtutea trupurilor, ocarmuirea casei, buna asezare a cetatii, taria imparatiei, biruinta razboiului, intemeire a pacii. Rugaciunea este pecete a fecioriei, credinta a nuntii, arma calatorilor, aparatoar celor ce dorm, indrazneala a celor ce privegheaza, a lucratorilor de pamant buna aducere de roade, mantuire calatorilor pe mare. Rugaciunea este a celor ce judeca ajutatoare, a celor legati slabire, inima buna celor scarbiti, celor ce se bucura dulceata, mangaiere celor ce plang, a nasterilor praznic, cununa a celor casatoriti, a celor ce mor igropare. Rugaciunea este vorbire cu Dumnezeu, intocmai cinstire cu ingerii; a bunatatilor sporire, abatere de la rautati; a apcatelor indreptare. Rugaciunea lui Iona i-a facut din chit casa, iar pe Iezechia din portile mortii la viata l-a intors. Iar tinerilor din Vavilon in duh de roua vapaia a intors. Prin rugaciune Ilie a legat cerul sa nu ploua trei ani si sase luni.
            Vedeti fratilor cat poate rugaciunea? Nu este alta avere mai cinstita decat rugaciunea intru toata viata oamenilor. De aceasta nici o data sa nu va despartiti, de aceasta nici o data sa nu va departati; ci precum a zis Domnul nostru, sa ne rugam ca nu desarta sa ni se faca osteneala noastra. "Cand stati de va rugati, iertati orice aveti asupra cuiva, ca si Tatal vostru cel Ceresc sa va lase greselile voastre". Vedeti, iubitilor, ca in zadar ne ostenim rugandu-ne, daca avem ura asupra cuiva. Si iarasi zice Domnul: " Daca iti vei aduce darul tau la altar, si acolo iti vei aduce aminte ca are cineva ceva asupra ta, lasa-ti darul tau inaintea altarului, si du-te mai inati de te impaca cu fratele tau, apoi venind, adu-ti darul tau". Deci dar, aratat este, ca daca aceasta intai nu o vei face, toate cate aduci sunt neprimite. Iar daca vei implini porunca Stapanului, atunci cu indrazneala roaga-te Domnului zicand: " Lasa-mi mie, Stapane, datoriile mele, precumsi eu am lasat fratelui meu, porunca ta plinind-o. Eu neputincios fiind, am lasat. Ca iti va raspunde Iubitorul de oameni : " Daca ai lasat iti las si Eu. Daca i iertat iti iert si Eu ale tale. Ca stapanire am sa iert pe pamant pacatele." Lasati si se va lasa si voua. Vedeti iubirea de oameni a lui Dumnezeu neasemanata? Vedeti bunatatea lui Dumnezeu nemasurata? Ati auzit, in scurt mantuirea sufletelor voastre...

stiri

•  Sarbatoarea Manastirii Sfantului Gherasim de la Iordan•  Colaborare intre Protoieria I Capitala si Liceul Bolintineanu•  Eveniment dedicat saptamanii antiviolentei la Timisoara•  Activitate caritabila la resedinta episcopala din Caransebes•  Retrospectiva cultural-educativa in Mitropolia Olteniei•  Lansare de proiect la sediul Arhiepiscopiei Alba-Iuliei•  Training pentru lucratorii cu arte combinate in Arhiepiscopia Sibiului•  S-a deschis cabinetul stomatologic de la Spitalul Providenta al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei•  Hramul Bisericii 'Sfantul Cuvios Gherasim de la Iordan' din parohia Buda, Protopopiatul Botoșani•  Grija pentru sufletele raposatilor

oferite de Noutati Ortodoxe: www.noutati-ortodoxe.ro

Calendarul ortodox al zilei Duminica, 6 martie 2011 Sf. 42 de Mc. din Amoreea; Sf. Mc. Eufrosin (Lăsatul secului pentru Postul Mare) - Dezlegare la ouă, lapte şi brânză *Duminica Lăsatului sec de brânză---a Izgonirii lui Adam din Rai **Ap. Romani XIII, 11-14; XIV, 1-4; Ev. Matei VI, 14-21

Sf. 42 de Mc. din Amoreea; Sf. Mc. Eufrosin (Lăsatul secului pentru Postul Mare) - Dezlegare la ouă, lapte şi brânză *Duminica Lăsatului sec de brânză---a Izgonirii lui Adam din Rai **Ap. Romani XIII, 11-14; XIV, 1-4; Ev. Matei VI, 14-21

oferit de calendar-o

Sfântul Vasile cel Mare

"Psalmul este liniştea sufletelor , răsplătitorul păcii , potolitorul gălăgiei şi al valurilor gândurilor. El face să slăbească mânia sufletului şi înfrânează pornirea către patimi; este tovarăşul prieteniei , apropierea celor care stau departe, ca unul care împacă pe cei ce-şi poartă vrăjmăşie. Căci cine oare mai poate fi socotit vrăjmaş al altuia atunci când îşi uneşte glasul la un loc cu el, pentru a da laolaltă laudă Lui Dumnezeu?" "Mai bine să înceteze soarele călătoria sa decât să înceteze citirea Psaltirii..."

(extras din Sf. Siluan Athonitul – Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei)

Vino, ticalosul meu suflet, de plangi astazi,
de cele ce s’au facut cu tine, aducandu-ti
aminte de goliciunea cea dintai din Eden,
prin care ai fost scos din desfatare si din
bucuria cea neincetata.”

(Slujba Utreniei din Duminica Lasatului sec de branza, Cantarea 1-a, Imnul 1)

Iata-ne ajunsi in pragul marelui post: este ultima duminica care ne pregateste pentru nevointa postului, numita a izgonirii lui Adam si a Evei din rai. Dar pentru ce ni se aminteste tocmai astazi de izgonirea lui Adam din rai? Pentru ca sa ne arate noua cat de rea este neanfranarea de la mancare si ce urmari grozave are pacatul lacomiei. Dar izgonirea lui Adam din rai mai are si alt inteles. Sfintii nostri parinti ne spun ca, dupa ce au fost scosi afara din rai, Adam si Eva au plans 40 de zile la poarta raiului cu multa cainta, batandu-si pieptul si facand rugaciuni cu multa jale, ca sa li se ierte pacatul si sa fie iarasi primiti inauntru. Am auzit si din cantarile de la strana cum Adam se jeluia la poarta raiului si cu lacrimi amare zicea: ,,Vai mie, ca femeia si sarpele m-au amagit, facandu-ma sa pierd fericirea raiului; Vai mie ce voi face, cu ce lacrimi voi plange inaintea Ta, Ziditorule, ca sa-mi daruiesti mie fericirea cea dintai?!”
De maine intram in postul cel mare al sfintelor patimi. Departe, departe incepe sa se zareasca Crucea rastignirii. Fiul lui Dumnezeu, Mieluselul cel nevinovat, voieste sa se rastigneasca, din dragoste mare pentru salvarea noastra. De acum, Biserica, mireasa lui Hristos, isi dezbraca astazi podoabele si vesmintele stralucitoare, indemnand pe toti fiii sai si aducandu-le aminte ca au sosit zilele infranarii, ale innoirii sufletesti ale pocaintei, asa cum striga proorocul Ioil: “Intoarceti-va la Mine cu toata inima, cu post, lacrimi si cu tanguiri!“

Plangerea lui Adam – de Sfantul Siluan Athonitul – fragment

“Adam, parintele intregii lumi, a cunoscut in rai dulceata iubirii lui Dumnezeu si de aceea, atunci cand pentru pacat a fost izgonit din rai si a pierdut iubirea lui Dumnezeu, a suferit amarnic si cu geamat mare suspina in toata pustia. Sufletul lui era chinuit de un gand: “Am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc“. Nu-i parea rau atat de rai si de frumusetea lui, cat de faptul de a fi pierdut iubirea lui Dumnezeu, care in fiece clipa si nesaturat atrage sufletul spre Dumnezeu.

Asa tot sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, dar mai apoi a pierdut harul, face experienta chinului lui Adam. Sufletul e bolnav si ii pare tare rau atunci cand intristeaza pe Domnul Cel Preaiubit.

Adam tanjea pe pamant si suspina cu amar, si pamantul nu-i mai era drag. Suspina dupa Dumnezeu si graia:

“Sufletul meu tanjeste dupa Domnul si Il caut cu lacrimi. Cum sa nu-L caut? Cand eram cu El, sufletul meu era vesel si linistit, si vrajmasul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine, si el tulbura si chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte; duhul meu se avanta spre Dumnezeu si nimic de pe pamant nu ma poate veseli, si sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic, ci vrea sa vada din nou pe Domnul si sa se sature de El. Nu-L pot uita nici macar pentru un singur minut si sufletul meu se chinuie dupa El, si de multimea intristarii plang cu suspine:

Miluieste-ma, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea cazuta!“

Asa hohotea Adam si lacrimile lui curgeau de pe fata lui pe piept si pe pamant, si toata pustia rasuna de gemetele lui; dobitoacele si pasarile taceau lovite de durere si plangeau, iar Adam hohotea, caci pentru pacatul sau toate au pierdut pacea si iubirea.

Mare a fost intristarea lui Adam dupa izgonirea din rai, dar cand a vazut pe fiul sau, Abel, omorat de fratele sau, Cain, intristarea lui s-a facut si mai mare, si cu sufletul chinuit de durere hohotea si gandea: “Noroade vor iesi si se vor inmulti din mine si toate vor suferi si vor trai in dusmanie si oamenii se vor ucide unii pe altii”. Si aceasta intristare a lui era mare, ca marea, si o poate intelege numai cel al carui suflet a cunoscut pe Domnul si stie cat de mult El ne iubeste.

Si eu am pierdut harul si strig impreuna cu Adam:
“Milostiv fii mie, Doamne! Da-mi duh de smerenie si iubire.”
O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te cauta neincetat, ziua si noaptea, si striga:
“Tanjesc dupa Tine, Doamne, si cu lacrimi Te caut.
Cum sa nu Te caut? Tu mi-ai dat sa Te cunosc prin Duhul Sfant, si aceasta cunoastere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu sa Te caute cu lacrimi.“
Adam plangea:
“Nu-mi mai este draga pustia. Nu-mi mai sunt dragi muntii cei inalti, nici campiile, nici codrii, nici cantecul pasarilor; nimic nu-mi mai este drag. Sufletul meu e intr-o mare mahnire pentru ca am intristat pe Dumnezeu. Si daca Domnul m-ar aseza din nou in rai, chiar si acolo as suferi si as plange pentru ca am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc.”
Dupa izgonirea din rai, Adam s-a imbolnavit cu sufletul si de intristare a varsat multe lacrimi. Tot asa, orice suflet care a cunoscut pe Domnul tanjeste dupa El si spune:
“Unde esti Tu, Doamne? Unde esti Tu, Lumina mea?
De ce Ti-ai ascuns fata Ta de la mine? De multa vreme sufletul meu nu Te mai vede si tanjeste dupa Tine si Te cauta cu lacrimi.“
“Unde e Domnul meu? De ce nu-L mai vad in sufletul meu? Ce-L impiedica sa vieze in mine? Iata ce: nu este in mine smerenia lui Hristos si iubirea de vrajmasi.”
Dumnezeu este iubire nesaturata si cu neputinta de descris.
Adam mergea pe pamant si de multele sale suferinte plangea din inima, dar cu mintea se gandea la Dumnezeu; si cand trupul lui era neputincios si nu mai putea varsa lacrimi, chiar si atunci duhul lui ardea dupa Dumnezeu, pentru ca nu putea uita raiul si frumusetea lui; dar, mai mult decat orice, Adam iubea pe Dumnezeu si insasi aceasta iubire il atragea cu putere spre El.
“O, Adame, scriu despre tine, dar tu vezi: mintea mea slaba nu poate intelege cum tanjeai dupa Dumnezeu si cum purtai osteneala pocaintei.
O, Adame, tu vezi ca eu, copilul tau, ma chinui pe pamant; mic este focul in mine si iubirea de-abia nu se stinge.
O, Adame, canta-ne cantarea Domnului, ca sufletul meu sa se veseleasca in Domnul si sa se lupte sa-L laude si sa-L slaveasca cum Il lauda in ceruri heruvimii si serafimii si cum toate cinurile ceresti ale Ingerilor Ii canta cantarea intreit -sfanta!
O, Adame, parintele nostru, canta-ne cantarea Domnului, ca tot pamantul sa te auda si toti fiii tai sa-si inalte mintea spre Dumnezeu si sa se bucure de rasunetul cantarii ceresti si sa uite amaraciunile lor pe pamant!”
Duhul Sfant e iubire si dulceata sufletului, mintii si trupului. Si cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, acela ziua si noaptea se avanta nesaturat spre Dumnezeul Cel Viu, pentru ca iubirea lui Dumnezeu e foarte dulce. Dar cand sufletul pierde harul, atunci cauta din nou cu lacrimi pe Duhul Sfant.
Dar cine n-a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, acela nu-L poate cauta cu lacrimi, si sufletul lui e neincetat framantat de patimi; mintea lui e ocupata cu ganduri pamantesti si nu poate ajunge la vedere, contemplare], nici sa cunoasca pe Iisus Hristos, Care este cunoscut prin Duhul Sfant. (…)
Adam pierduse raiul pamantesc si il cauta plangand:
“Raiul meu, raiul meu, raiul meu minunat!” Dar prin iubirea Sa, Domnul i-a dat pe cruce un alt rai, mai bun decat cel dintai, in ceruri, unde e Lumina Sfintei Treimi.
Ce vom da in schimb Domnului pentru iubirea Lui fata de noi?“.

Grija pentru sufletele raposatilor

Biserica poarta grija de sufletele fiilor ei care au trecut pragul vesniciei, prin pomenirea la Jertfa euharistica si prin savarsirea unor slujbe specifice. Pe langa 'soroacele' indatinate, care urmeaza trecerii cuiva la cele vesnice, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca si pomeniri obstesti ale mortilor in urmatoarele zile: Sambata Lasatului sec de carne (Mosii de iarna), sambetele a doua, a treia si a patra din Sfantul si Marele Post, precum si in sambata dinaintea Cincizecimii (Mosii de vara), informeaza Ziarul Lumina . In aceste zile, slujba bisericeasca este dedicata exclusiv comemorarii defunctilor. Exista insa si perioade in care este interzisa pomenirea celor morti (nu si inmormantarea, care se poate savarsi in orice zi), data fiind prioritatea pe care trebuie sa o aiba praznuirea celor mai importante evenimente din istoria mantuirii noastre, precum: Nasterea si Botezul Domnului (20 decembrie - 6 ianuarie), Patimile si Invierea Domnului (de la Duminica Floriilor pana la Duminica Tomei, precum si in fiecare duminica) si fiecare praznic imparatesc.In afara de aceste perioade restrictionate, unele manuale de liturgica indica interzicerea pomenirii mortilor intre Mosii de iarna si Sambata a doua din post (pr. prof. Ene Braniste, 'Liturgica speciala', Bucuresti, 2005, p. 405) sau intre Mosii de iarna si prima Sambata din post (pr. prof. Gheorghe Safta, 'Indrumator liturgic', Targoviste, f. a., ed. IV, p. 189). Este justa aceasta din urma interdictie? Cum trebuie ea inteleasa? Tipic, canon, pomenire In privinta Saptamanii branzei, se cuvine sa aratam ca aceasta este un rastimp de pregatire pentru nevointa postului, iar miercuri si vineri sunt zile aliturgice, in care se savarseste slujba cu Aliluia si metanii, ca un ultim 'antrenament' inainte de a intra in 'arena luptelor duhovnicesti' ale Paresimilor. Este adevarat ca sambata Saptamanii branzei nu este dedicata exclusiv pomenirii mortilor, ca sambata dinainte, dar acest lucru este valabil si pentru alte sambete din cursul anului, in care, intamplandu-se un sfant cu doxologie mare, nu se mai pune nimic din slujba pentru cei morti in cadrul Vecerniei sau al Utreniei. Pomenirea tuturor sfintilor asceti in aceasta zi are la baza tocmai pomenirea lor ca a unor credinciosi raposati in comuniune cu Biserica. Tipicul Marii Biserici nu prevedea alta comemorare a defunctilor in afara celei din sambata dinainte de Postul Mare (M. Arranz, 'Les prieres presbyterales de la Pannychis…', II, p. 128), iar potrivit Tipicului Manastirii Everghetis din Constantinopol (sec. XII), in Saptamana branzei, vineri seara, dupa Vecernie, se facea panihida cu canonul mortilor, iar la Utrenia de sambata dimineata se cantau Binecuvantarile mortilor, sedelne si stihiri la stihoavna ale mortilor (Alexei Dmitrievski, 'Descrierea manuscriselor' liturgice…, vol. I, Kiev, 1895, p. 510). Adaugam si faptul ca, in cadrul pavecernitei de vineri seara (deci in ziua liturgica de sambata), dupa indicatiile Triodului actual (Bucuresti, 2010, pp. 89 si 194), atat in Sambata branzei, cat si in prima Sambata din post, se citeste Canonul mortilor, al glasului de rand. Privitor la pomenirile din prima saptamana a postului, amintim urmatoarea afirmatie din Raspunsurile canonice ale mitropolitului Nil de Rhodos (sec. XIV) catre ieromonahul Iona: Intrebare (nr. 4): 'Se pot face parastase de 40 de zile, sau alte parastase, in Marea Patruzecime?' Raspuns: 'Nicidecum. Doar vineri ssearat si sambata pomenim, dupa hotararea sfintilor si a celui intre sfinti parintele nostru Nichifor Marturisitorul, patriarhul, si a lui Teodor Studitul; de nevoie, si acolo unde este obicei vechi, facem pomenire si in sambata lui Lazar, dar in Sfanta si Marea Saptamana, precum si in cea noua sLuminatat, nicidecum nu facem parastase' (cf. A.I. Almazov, 'Raspunsurile canonice inedite…', Odesa, 1903, p. 54). Cu privire la aceeasi perioada, 'Tipicul Mare' (Iasi, 1816, p. 493) arata: 'De se va intampla vreunui frate al nostru a se duce catre Domnul, in sfintele zilele acestea, in mijlocul saptamanii acesteia sintaia din postt, nu i se face pomenirea de a treia zi pana vineri seara, ca atuncea se savarseste parastasul lui, asemenea si sambata liturghia lui. Iar in sambata cea viitoare, a saptamanii a doua, i se face pomenirea de a noua zi, de se va intampla sambata, sau de nu. Iar cea de patruzeci de zile i se face cand i se va implini numarul zilelor lui. Iar prinoasele si pomenirea lui se incep de la Duminica cea noua sadica dupa Duminica Tomeit, pana la implinirea zilelor celor patruzeci'.Amintim, de asemenea, ca 'Tipicul aghiorit' (Atena, 1997, p. 190), ca si indrumarile tipiconale anuale tiparite pentru parohii de Biserica Greciei (spre ex., 'Tipiki Diataxis', 2006, p. 119), prevad savarsirea trisaghionului (adica a Litiei mici pentru morti), in prima Sambata a Postului Mare. In 'Liturgica speciala', atunci cand se afirma interdictia pomenirii mortilor in aceste doua saptamani, pr. Ene Braniste trimite, in nota, la urmatoarea bibliografie: Canonul 11 din cele disciplinare ale Sf. Nichifor, patr. Constantinopolului (in J. Pitra, 'Juris eclesiastici Graecorum historia et monumenta', tom II, Roma, 1848, p. 326), 'Indreptarea Legii 2, glava 162, alin. 2 (Ed. Bucuresti, 1962, p. 169), art. 169 din 'Nomocanonul slav in 228 de titluri', prezent si in 'Molitfelnic', Bucuresti, 1832 (p. 483) si in 'Evhologiu bogat', Bucuresti, 1888, p. 562; 'Pravilioara', Bucuresti, 1781, f. 34 v. Cercetand toate aceste trimiteri, descoperim, insa, ca in nici una dintre ele nu este mentionata interdictia savarsirii parastaselor in Saptamana branzei, ci doar in urmatoarele intervale: in 'cele 12 zile, adica de la Craciun pana la Boboteaza, in saptamana dintai a Sfantului Post, in Saptamana cea mare si in Saptamana Pastilor, duminicile si sarbatorile cele mari' ('Molitfelnic', Bucuresti, 1832, p. 483). Toate celelalte surse au aceleasi indicatii.Parastasele sunt legate de Sfanta LiturghieOprirea savarsirii parastaselor in prima saptamana din post se refera doar la intervalul de luni pana vineri, intrucat sambata se bucura de o randuiala aparte, incununata de savarsirea Sfintei Liturghii, de incetarea metaniilor si de dezlegarea la untdelemn si vin. Traditia Bisericii a legat savarsirea parastaselor de oficierea Sfintei Liturghii, astfel incat in zilele de rand ale Postului Mare, precum si in zilele aliturgice nu se pot savarsi pomenirile indatinate pentru cei raposati, care presupun aducerea de prescuri pentru liturghisire si savarsirea Parastasului mare (a panihidei) cu coliva si vin. Aceste marturii ne determina sa tragem urmatoarele concluzii:1. Se pot face pomeniri individuale pentru cei raposati, in zilele de luni, marti, joi si sambata din Saptamana Lasatului sec de branza, precum si in prima sambata din Sfantul si Marele Post.2. Nu se pot savarsi parastase in zilele aliturgice, precum miercuri si vineri in Saptamana branzei, ca si in zilele de luni pana vineri in tot Sfantul si Marele Post, intrucat savarsirea pomenirilor este legata de slujirea dumnezeiestii Liturghii depline. In aceste zile se face insa, potrivit Tipicului, trisaghionul (litia mica) pentru cei adormiti. Pomenirile de 9, 20, 40 de zile, care se intampla in zilele de rand ale Postului Mare, se vor muta in sambata cea mai apropiata.

istoricul parohiei

Parohia Dobriceni,cuprinde vechea localitate Dobriceni,cu urme stravechi din timpul tracilor.In prezent face parte din comuna Iancu Jianu,judetul Olt,care in trecut s-a numit Cepturoaia.In aceasta comuna au trait vestitii generali ai voievodului Mihai Viteazu,.Preda,Radu si Stroie Buzescu.La 1764 la Dobriceni ,exista primul locaș de închinăciune,ctitorit de arhimandritul Atanasie Dobriceanu,eclesiarhul manastirii Horez si de Logofatul Matei Dobriceanu,pe timpul domniei lui Constantin Racovita.Aceasa biserica îşi avea locaţia pe malul drept al Olteţului, la vărsarea pârâului Corboaia în acesta,astazi zona este locuita de rudari.In anul 1919 aceasta biserica a fost distrusa de apele raului Oltetu. De la aceasta biserica au mai ramas pisania executata in gresie.Piesa este masiva,cu litere si motive in relief.Se afla intr-o buna stare de conservare,cu toate ca-i lipseste coltul din dreapta sus,iar cel din stanga jos este rupt.Inscriptia este incadrata intr-un chenar lat de 0,20m.Chenarul avand diversemotive decorative,frunze,flori de acant,vrejuri ,lalele,pe un curpen vegetal dispus in sinusoida.In mijjlocul laturii superioare se gaseste un cap de inger incoronat.In partea inferioara se afla schitate doua chipuri umane.Inscriptia este dispusa intr-un cadru dreptunghiular cu 11 randuri.Literele chirilice au fost executate in relief,cu mare grija,inaltimea lor fiind de 0,035m.Pisania se afla la Muzeul Olteniei din Craiova.Vezi Lapidarul Muzeului Olteniei.2001.Clopotul acestei biserici se afla la muzeul local din satul Dobriceni.Din anul 1919 satul nu a mai avut biserica pana in anul 1940,cand preotul Ioan Balasa cu aajutorul credinciosilor ridica o bisericuta care va fi sfintita pe 9 noiembrie 1941.Biserica parohiala actuala,cu hramul Cuvioasa Paraschiva,a fost constriuta la cimitirul Dobriceni,intre anii 1984-1987,sub forma de nava cu compartimente,Altar,Naos .Pronaos si tinda semideschisa cu o turla falsa pe Pronaos.Pictura a fost executata de profesorul Nicolae Budica din Craiova.Sfintirea acestei bisericii a fost in ziua de 14 octombrie 1987,de catre IPS.Calinic,Episcopul Argesului si Muscelului. Parohia Dobriceni se gaseste la 23 km de orasul Bals si la 10 km de orasul Balcesti,Valcea trecand prin satul Preotesti. In componenta acestei parohii intra si satul Preotesti.Intreaga parohie are 280 de familii cu 1200 d suflete.Satul Preotesti a avutprima biserica de lemn ,ridicata in anul 1594 de Barbul Logofatul,Moise si Oprea Vataful.Aceasta biserica s-a stricat sai afost refacuta de preotul Mihai si diaconul Iordache,in anul 1830.Iar IN anul 1891 a fost din nou reparata de preotul Constantinescu impreuna cu enoriasii. Aceasta biserica a fost distrusa de foc,apoi refacuta in anul 1935,prin osardia preotului Ioan Balasa.Dupa 5 ani,in vara anului 1941,biserica afost distrusa de apele raului Oltet.O data cu distrugerea bisericii si cimitirului,o parte din credinciosi sau despartit de satul Preotesti,trecand in parohia Gorunesti-Boghia,Valcea.Credinciosii au ridicat la noul cimitir,o capela pentreu ierurgii si inmormantari,intre anii 1976-1982,care astati se afla intr-o stare grea din cauza alunecarilor de teren.Ca preoti slujitori mai de seama amintim pe Ieromonahul Chiril care a fost şi primul slujitor al bisericii frate cu Atanasie ctitorul bisericii. Alt preot , Preda Pacionea până la 1849, Primul preot a cărui păstorire sufletească a comunităţii este destul de cunoscută şi respectată, este Ioan Dinescu, născut la 10 aprilie 1823, care în tinerețe este ,, scriitorul,, satului, . Acesta va pune în Dobriceni bazele învăţământului sătesc la 1838. Urmeaza , alti preoti dintre care amintim pe Ioan Balasa 1929-1974,este tatal pictorului Sabin Balasa.Preotul Radulescu Nicolae din Balcesti,Valcea,si actualul preot Giurea Laurentiu din Slatioara,Valcea,preot,paroh din anul 1995.

Editaţi Ştergeţi ↑ ↓

Istoricul parohiei Parohia Dobriceni,cuprinde vechea localitate Dobriceni,cu urme stravechi din timpul tracilor.In prezent face parte din comuna Iancu Jianu,judetul Olt,care in trecut s-a numit Cepturoaia.In aceasta comuna au trait vestitii generali ai voievodului Mihai Viteazu,.Preda,Radu si Stroie Buzescu.La 1764 la Dobriceni ,exista primul locaș de închinăciune,ctitorit de arhimandritul Atanasie Dobriceanu,eclesiarhul manastirii Horez si de Logofatul Matei Dobriceanu,pe timpul domniei lui Constantin Racovita.Aceasa biserica îşi avea locaţia pe malul drept al Olteţului, la vărsarea pârâului Corboaia în acesta,astazi zona este locuita de rudari.In anul 1919 aceasta biserica a fost distrusa de apele raului Oltetu. De la aceasta biserica au mai ramas pisania executata in gresie.Piesa este masiva,cu litere si motive in relief.Se afla intr-o buna stare de conservare,cu toate ca-i lipseste coltul din dreapta sus,iar cel din stanga jos este rupt.Inscriptia este incadrata intr-un chenar lat de 0,20m.Chenarul avand diversemotive decorative,frunze,flori de acant,vrejuri ,lalele,pe un curpen vegetal dispus in sinusoida.In mijjlocul laturii superioare se gaseste un cap de inger incoronat.In partea inferioara se afla schitate doua chipuri umane.Inscriptia este dispusa intr-un cadru dreptunghiular cu 11 randuri.Literele chirilice au fost executate in relief,cu mare grija,inaltimea lor fiind de 0,035m.Pisania se afla la Muzeul Olteniei din Craiova.Vezi Lapidarul Muzeului Olteniei.2001.Clopotul acestei biserici se afla la muzeul local din satul Dobriceni.Din anul 1919 satul nu a mai avut biserica pana in anul 1940,cand preotul Ioan Balasa cu aajutorul credinciosilor ridica o bisericuta care va fi sfintita pe 9 noiembrie 1941.Biserica parohiala actuala,cu hramul Cuvioasa Paraschiva,a fost constriuta la cimitirul Dobriceni,intre anii 1984-1987,sub forma de nava cu compartimente,Altar,Naos .Pronaos si tinda semideschisa cu o turla falsa pe Pronaos.Pictura a fost executata de profesorul Nicolae Budica din Craiova.Sfintirea acestei bisericii a fost in ziua de 14 octombrie 1987,de catre IPS.Calinic,Episcopul Argesului si Muscelului. Parohia Dobriceni se gaseste la 23 km de orasul Bals si la 10 km de orasul Balcesti,Valcea trecand prin satul Preotesti. In componenta acestei parohii intra si satul Preotesti.Intreaga parohie are 280 de familii cu 1200 d suflete.Satul Preotesti a avutprima biserica de lemn ,ridicata in anul 1594 de Barbul Logofatul,Moise si Oprea Vataful.Aceasta biserica s-a stricat sai afost refacuta de preotul Mihai si diaconul Iordache,in anul 1830.Iar IN anul 1891 a fost din nou reparata de preotul Constantinescu impreuna cu enoriasii. Aceasta biserica a fost distrusa de foc,apoi refacuta in anul 1935,prin osardia preotului Ioan Balasa.Dupa 5 ani,in vara anului 1941,biserica afost distrusa de apele raului Oltet.O data cu distrugerea bisericii si cimitirului,o parte din credinciosi sau despartit de satul Preotesti,trecand in parohia Gorunesti-Boghia,Valcea.Credinciosii au ridicat la noul cimitir,o capela pentreu ierurgii si inmormantari,intre anii 1976-1982,care astati se afla intr-o stare grea din cauza alunecarilor de teren.Ca preoti slujitori mai de seama amintim pe Ieromonahul Chiril care a fost şi primul slujitor al bisericii frate cu Atanasie ctitorul bisericii. Alt preot , Preda Pacionea până la 1849, Primul preot a cărui păstorire sufletească a comunităţii este destul de cunoscută şi respectată, este Ioan Dinescu, născut la 10 aprilie 1823, care în tinerețe este ,, scriitorul,, satului, . Acesta va pune în Dobriceni bazele învăţământului sătesc la 1838. Urmeaza , alti preoti dintre care amintim pe Ioan Balasa 1929-1974,este tatal pictorului Sabin Balasa.Preotul Radulescu Nicolae din Balcesti,Valcea,si actualul preot Giurea Laurentiu din Slatioara,Valcea,preot,paroh din anul 1995.

(Duhovnici Romani Contemporani – Parintele SOFIAN)

Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti (I Corinteni 10,31). Orice ati face, lucrati din toata inima, ca pentru Domnul si nu ca pentru oameni, bine stiind ca de la Domnul veti primi rasplata mostenirii; caci Domnului Hristos slujiti.(Coloseni 3,23-24).

In seara aceasta se lasa sec, iar de maine intram cu ajutorul lui Dumnezeu in perioada postului dinaintea sfintei Invieri. Cand cineva pleaca la drum lung se aprovizioneaza cu toate cele necesare, ca sa fie asigurat pe timpul calatoriei lui si sa nu aiba piedici sau neajunsuri in ceea ce are de gand sa savarseasca. Asa si noi, facem o lunga calatorie, desi ni se pare ca stam pe loc, fizic, insa facem o calatorie in duh, pe un drum care merge la deal, un drum obositor… Dealul catre care mergem este Golgota, acolo ne vom intalni cu Domnul Iisus – Iisus care merge cu crucea in spate, plin de rani, plin de sange, mereu blestemat si injurat, El, care dezleaga si ridica pacatele lumii. Catre acest deal, catre aceasta culme a nevointelor incepem sa urcam, de maine dimineata, pe calea sfantului si marelui Post.

Ce este postul? Postul inseamna in primul rand infranare. Va atrag atentia asupra acestui lucru: daca mananci o mancare foarte buna de post si mananci bine, ai incalcat postul. De exemplu, o mancare de cartofi, dar bine unsa cu ulei de cel bun si gatita cu gust, face ca postul sa fie zadarnic.

De asemenea, va atag atentia ca cel ce posteste de bucate, posteste zadarnic daca postul lui nu este insotit si de postul celalalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de pacate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pilda, daca barfesti, chiar daca nu mananci nimic, tot in iad te duci. Cine osandeste pe altul, acela e mai vinovat decat cel care nu posteste, pentru ca intra in drepturile lui Dumnezeu. De aceea Parintii ne indeamna mai ales la acest post al gurii, cum spune psalmistul: “Pune, Doamne, paza gurii mele” (Ps. 140, 3). O vorba odata spusa, nu mai poti fi stapan pe ea. Zboara de la tine si este mereu comentata si rastalmacita in toate chipurile. De aceea, tine-ti-o in loc, mai ales cand e vorba de un cuvant rau. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca de asta snt dintii si buzele in fata limbii, ca doar-doar vom putea infrana aceasta limba si Doamne, Doamne, cat venin si cat viclesug stie ea sa verse de multe ori. Citit in seara asta epistola sfantului Iacov, sa vedeti ce ne indeamna el sa facem ca sa ne tinem in frau limba plina de rautate. Limba clevetitoare pe multi a lipsit de plata ostenelilor lor - e bine sa nu uitati asta.

Tot asa gandurile, imaginile, aducerile aminte de pacat, toate acestea ataca postul si-l strica. Asa ca va indemn sa fiti foarte atenti si la postul simturilor, adica sa inchidem toate usile prin care poate intra pacatul in noi, pentru ca acesta este rostul postului, frati crestini: sa inchidem usile prin care intra pacatul, sa starpim adica tot raul din noi.

Si mai este inca un lucru. Evaghelia de astazi ne-a vorbit despre post. (Mat. 18, 23:35 – a datornicului nemilostiv). Si Iisus spune asa: “Daca nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru cel din cer nu va ierta voua gresalele voastre” (Mat. 6, 14:21, Mc. 11, 26). Simplu si precis, conditionat. Postul si nevointele, toata truda noastra pentru mantuire este primita cu aceasta conditie: sa fim, interior, in pace; in pace cu Dumnezeu, cu semenii si cu noi insine. Imi spunea odata un parintel batran din muntii Neamtului: “Parinte, nu se poate face rugaciune cu ciuda”. Adica atunci cand in loc sa te rogi, esti mereu in dialog cu cel ce ti-a facut un rau si te certi cu el si il urasti in inima ta, degeaba te rogi si degeaba postesti, nu ai parte de iertare. In rugaciunea Tatal nostru, ne angajam noi insine: “Doamne, iarta-ne, precum si noi iertam”. Si daca noi nu iertam, nici Dumnezeu nu ne iarta pe noi, Iisus ne spune foarte precis acest lucru. Trebuie sa fim in pace cu toti, daca vrem ca postul nostru sa fie bine primit de Dumnezeu si sa avem iertare.

Posul a fost intemeiat de Dumnezeu odata cu lumea, frati crestini: primii oameni au primit porunca postului. Toti sfintii din Vechiul Testament si toti sfintii Sfintii din Noul Testament au implinit aceasta porunca a postului. Iisus Insusi posteste si El. Postul este cu adevarat un dar ceresc, nu o povara. Postul era pentru sfinti o mare bucurie – si asa ar trebui sa fie si pentru noi. Bolnavii, daca postesc, se vindeca mai usor, este de fapt recunoscut si de medicina. Batranii care postesc, capata mai multa inteleptciune – desi copii, batranii si bolnavii au dezlegare din partea Bisericii, sunt scutiti de post. Dar si ei pot posti, le va prinde bine.

Asadar, postul ajuta si la vindecarea noastra trupeasca. Vindeca foarte multe boli trupesti. Noi ne temem de post, dar de regimul medical nu ne temem. Cum spune sfantul Ioan Scararul: „Oamenii se tem mai mult de caini, decat de Dumnezeu. Cine pleaca la furat, nu se teme de Dumnezeu, dar tremura daca latra un caine” (Sf. Ioan Scararul, Scara, treapta I). Nu asa, frati crestini. Postul este o regula de aur pentru buna noastra oranduire, si trupeasca si sufleteasca. E regula regulilor. Noi avem nevoie mai ales de vindecarea sufletului – de aceea, este de mare folos sa postim. Si cei vechi au postit. Cititi cartea lui Iona, sa vedeti cat de aspru era postul pagan. Cand au postit cei din Ninive, au postit de la imparat pana la ultimul animal — si animalele posteau. Si cand a vazut Dumnezeu asa ceva, s-a milostivit indata de cetate. Si ei erau pagani, iar noi, crestini de doua mii de ani, ne revoltam, ocaram: „Iar post? Iar n-am voie sa mananc cutare sau cutare? Ce-i cu atata post?! Daca postesti, slabesti, ai dureri de cap, nu poti munci”. Nu-i chiar asa, frati crestini! Sfantul Teodosie cel Mare 30 de ani n-a mancat decat paine din sfanta impartasanie si a trait 107 ani! Cand manca si putine zarzavaturi, era sarbatoare. Si avea grija de manastire si avea in curtea manastirii trei spitale, de care trebuia sa se ingrijeasca. Noi nu ne putem inchipui cat de usor si cat de placut si cu cata bucurie posteau acesti sfinti! Si astazi sunt foarte multi calugari care postesc cate o saptamana intreaga, altii postesc cate 40 de zile si nu traiesc decat cu sfanta impartasanie. Dar nu numai calugarii. A venit odata la mine, intr-o Joi Mare, un muncitor, sa se impartaseasca. L-am intrebat: „Ai postit ceva”? Mi-a raspuns: „Parinte, de luni pana acum, n-am mancat nimic”. „Lucrezi”? „Da”. „Unde lucrezi”? „incarc vagoane cu piatra”. Si nu mancase nimic, de luni.

Asa ca, frati crestini, nu va revoltati impotriva postului. Maica Domnului a postit si toti apostolii si toti sfintii din calendar au fost mari postitori — si pentru post total, al sufletului si al trupului, ei au avut niste bucurii extraordinare. Stiti cum e cu postul? Primele trei zile e mai greu — e un fel de greva a organismului — dar pe urma aproape uiti ca postesti si incepi sa simti efectul binefacator. Simti cum se repara in tine toate madularele betegite, pentru ca daca te imbuibi prea mult, chiar si cu mancare de post, simti cum se razbuna organismul tau si incet—incet, depui armele, te doare ba ici, ba colo… .

In randuiala noastra, copiii, batranii, bolnavii si cei ce lucreaza in medii toxice, nu sunt obligati sa posteasca. Este aceasta libertate: cum vor ei, sa posteasca sau sa nu posteasca. Dar daca nu vor sa posteasca, sa spuna la spovedanie, ca sa ia binecuvantare, pentru ca binecuvantarea le va spori puterea. Biserica nu este tiran si Dumnezeu nu vrea sa ne ucida cu postul, ci sa strunim in noi aceste apucaturi rele. Si totodata, ne reparam si sanatatea noastra. Biserica este numita si spital pentru bolile sufletesti. Fiecare boala fizica are un substrat sufletesc. Oboselile nervoase, spaimele, abuzurile, mania, mandria, toate acestea ne ataca profund in launtrul nostru, se varsa aceste toxine in fiinta noastra si ne amarasc viata cea dinlauntru. De aceea, postul dumneavoastra trebuie sa fie complet. Un post de mancare, dar si post de toata aceasta rautate omeneasca.

Fiti foarte atenti ca nu cumva prin postul acesta fizic sa-l pierdem pe cel sufletesc. Paziti-va, sa postiti si cu inima si cu aceasta hotarare de a va curati pe dinauntru. Mai ales gura si ochii si limba sa posteasca, altfel pierdem toata osteneala postului. Paziti-va de aceste rautati ale gurii si ale inimii, care spurca omul cel dinlauntru. Unul nu mananca de dulce, dar il mananca pe celalalt, il sfasie ca un lup. Altul posteste, dar nu vorbeste ani de zile cu vecinul sau cu colegul de la serviciu. Nu asa. Impacarea e prima fapta buna pentru post. Impacati-va unii cu altii. Nu asa: „Cum, sa ma plec eu? El mi-a facut, el mi-a zis…”. Nu, nu asa! Pleaca-te tu, smereste-te tu, calca-ti tu pe inima, ca va fi spre folosul tau. Impacarea este o conditie dumnezeiasca, fara de care postul ramane o osteneala zadarnica si suntem pierduti, frati crestini. Postul inseamna mai ales aceasta abtinere de la orice fapta rea, de la orice gand pacatos. Suntem temple ale Duhului Sfant, fiinta omeneasca este biserica, este o biserica extraordinar de pretioasa si aceste rautati ne spurca, frati crestini. Spune undeva sfantul Pavel: „De va batjocori cineva acest templu, il va sfarama Dumnezeu pe el…”(I Corinteni 3:17). Acest templu este trupul nostru. Sa ne pazim de aceasta sfaramare a noastra si sa postim cu umilinta, cu dorinta de a fi mai buni, mai curati, mai iertatori. Sa fim noi insine ca niste lumini – ca sa ne putem apropia de marea lumina a Invierii, sa fim niste locasuri curate, in care sa aiba loc Dumnezeu in noi.

Foarte multi incalca acest post. Sunt parinti care nu postesc si nu-i lasa nici pe copii sa posteasca: „Te-ai prostit, cum sa postesti? Nu mai poti, pierzi examenele”! Nu-i asa. Dimpotriva, postul lumineaza mintea, postul e o mare bucurie pentru trupul nostru. Daca ne abtinem sa mancam de cate ori vrea gura, se reinnoieste organismul. Chiar daca ne este foame, mai rabdam putin. Pentru ca postul este porunca, frati crestini. Si trebuie sa plinim aceste porunci.

Daca incalci postul, il incalci in contul tau. Pentru ca orice fapta buna sau rea este inscrisa undeva de Cel care tine „contabilitatea” vietii noastre, Acela care ne-a spus ca in ziua Judecatii, omul va fi tras la raspundere pentru orice cuvant rostit in desert, prostii, spurcaciuni, murdarii si orice cuvant desert. Si e cumplit, frati crestini! Daca vom da seama pentru fiecare cuvant desert, desigur si celelalte fapte vor fi surprinse undeva, intr-o „contabilitate” foarte precisa: orice fapta, fie buna, fie rea. Nu vom putea scapa, frati crestini, de acest examen de la sfarsitul vietii noastre – si nu stim cand va veni acest examen. Il dam in fata unei comisii cumplite, in care Judecatorul suprem este insusi Dumnezeu, Cel care le stie pe toate. Iar in imparatia luminii, binele nu poate fi amestecat cu raul.

Postul inseamna in primul rand cumpatare continua, frati crestini, cumpatare. Eu, de pilda, am invatat de la un cal cum se poate posti de bautura. I-am umplut ciutura de mai multe ori si-i plecam capul in ciutura, rugandu-l sa bea si n-a mai vrut sa bea cu nici un chip. Adica ceea ce este saturatie peste masura, aceasta este pacat. Sa te inveti sa mananci simplu, sa ai doar strictul necesar pentru viata ta. Plusul de orice fel, e pacat; luxul de care te poti lipsi, e pacat. Adica satiul vostru sa nu depaseasca masura bunei cuviinte. Asta vrea Iisus sa ne spuna.

Nimeni sa nu flamanzeasca pentru saturarea ta. Eu mananc si ma ghiftuiesc, iar altul rabda de foame. Totdeauna sa ne gandim si la altul, pentru ca daca toti ne rugam cu Tatal nostru, [atunci] ne socotim toti frati, avand fiecare dragoste si grija de fratele lui, grija de parinte pentru fiecare din semenii lui. Mantuitorul Hristos, in Evanghelie, staruie asupra acestei griji exagerate pentru existenta noastra. Pentru existenta aceasta pamanteasca, noi avem nevoie de foarte putine lucruri. Si este nevoie de cumpatare in viata — aceasta era si intelepciunea celor vechi: sa te scoli putin flamand de la masa — ca sa fie loc pentru a mai manca.

Sfantul Eftimie cel Mare manca in fiecare zi, dar manca foarte putin. El nu postea ca sfantul Macarie, dar avea aceeasi smerenie adanca. El spunea asa: „Daca postesti mult, mai ales fara blagoslovenie, se poate ascunde in tine acel fariseu fatarnic, care nu-i place lui Dumnezeu si plata ta o inghite mandria din tine”. Adica, in toate, sa mergi pe calea de mijloc. Acest discernamant sa-l ai intotdeauna. De pilda: sa nu dai totul la saraci, daca plang de foame copiii tai — dar pe ei sa nu-i imbuibi, bineinteles. Sau postesti pana esti gata sa mori de foame, dar judeci pe altul care nu posteste. Este foarte gresit. Postul este foarte bun, dar numai daca e smerit, altfel poti sa mori de foame, tot degeaba. Diavolul nu mananca deloc, dar e diavol, pentru ca nu are smerenie. Smerenia este mai mare decat postul.

Asadar, frati crestini, sa retinem mai ales aceasta dreapta socoteala; sa nu gresim nici prin caderile de-a stanga, in pacatele murdare care manjesc viata noastra, nici prin caderile de-a dreapta, de exemplu prin trufie sau printr-un post fara socoteala dreapta. Faceti asa, frati crestini. Cine posteste tot postul, pana la Pasti, e tare buna mancarea de Pasti… . Cine nu posteste, parca nu are nici o bucurie la sarbatoarea cea mare a Invierii.

Grijiti-va de viata dumneavoastra launtrica, pentru ca nu stim zilele in care Dumnezeu ne va chema pe fiecare si in ceea ce ne va gasi, in aceea vom fi judecati. Lucrati la mantuirea dumneavoastra, cu dragoste de Dumnezeu si cu scarba pentru pacate, caci „diavolul ca un leu se misca prin vazduh, cautand pe cine sa inghita” (I Petru 5: 8). Poruncile lui Hristos nu sunt imposibile pentru noi, de vreme ce le-au implinit sfintii — acesti titani ai vietii duhovnicesti, smeriti cu duhul, dar atat de inalti prin smerenia vietii lor. Si trebuie sa plinim si noi aceste porunci, altfel ne inraim si devenim ca niste fiare, daca nu ne straduim sa mergem pe calea sfintilor Parinti, cu duh de bunatate, de dragoste, de pace, duhul pacii crestine, fara de care pamantul acesta devine un adevarat iad.

Sa postim asadar, post bine placut Domnului, post de mancare, post de bautura, post de orice rautate. Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu! Amin.