Monografia parohiei Dobriceni

http://www.telegrafulroman.blogspot.ro/

Cursuri de perfecţionare în proiectul FORTE

  Cursurile sunt gratuite şi se asigură cazare şi masă. La aceste cursuri autorizate ANC, participanţii care promovează examenul final primesc certificare de la Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC). Înscrierile se pot face începând de luni, 25 februarie, prin mail la adresa office@federatia-filantropia.ro sau la numerele de telefon: 0735.533.368 şi 0735.533.374. Proiectul FORTE - Formare trainică pentru parteneriat social este cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 93/3.3/S/62277 şi este implementat de Federaţia Filantropia în parteneriat cu Patriarhia Română, Instituto de Formation Integral (IFI) şi SC Global Commercium Development SRL.Cursul pentru managementul serviciilor social-filantropice durează 3 zile şi este disponibil pentru 18 persoane pe serie.  „Acest modul de formare se adresează preoţilor şi angajaţilor eparhiilor care doresc să dobândească informaţii necesare pentru înfiinţarea unor servicii social-filantropice la nivel de parohie, protoierie sau organizaţie nonguvernamentală care lucrează cu binecuvântarea eparhiei. La finalul cursului, participanţii vor putea descrie etapele procesului de oferire de servicii social-filantropice şi rezultatele de atins, vor putea realiza o analiză de nevoi şi de resurse şi vor putea descrie modalităţi de sprijinire social-filantropică a membrilor comunităţii în care activează. De asemenea, participanţii vor putea descrie principalele tipuri de beneficiari de servicii social-filantropice, arătând înţelegerea diferenţelor dintre furnizarea de servicii sociale acreditate şi oferirea de servicii social-filantropice neacreditate şi vor avea experienţa alcătuirii unui plan de înfiinţare a unui serviciu social-filantropic. Un alt obiectiv este legat de identificarea resurselor principale pe care comunitatea le poate pune la dispoziţie, respectiv realizarea primului pas prin construirea unui grup de lucru care să se implice în dezvoltarea şi susţinerea serviciilor şi să fie alături de preot.
  
Acte necesare pentru înscriere:
-          Copie Certificat nastere
-          Copie certificate casatorie (daca este cazul- s-a schimbat numele)
-          Copie CI
-          Copii – diploma studii (nivel minim studii superioare, licența)
-          CV in format europass
-           scurta scrisoare de intenție privind utilitatea acestei formări pentru activitatea dvs., iar pentru angajații ONG va fi prezentată și relația ONG (colaborări, interes pentru colaborare) cu structurile BOR. se oferă prin proiect transport, cazare, masă, materialele necesare participării la formare
- este susținut prin proiect costul formării
- cursurile vor fi organizate la București, în incinta Centrului pentru Formare Continuă “Dumitru Stăniloae”
- perioade de desfășurare 25 februarie-01 martie 2013 și 04-08 martie 2013

Eugen Balasa a murit

Eugen Bălasa-fiu al satului Dobriceni

    Satul Dobriceni este așezat în partea de apus,pe valea Oltețului,având spre miazazi localitea Iancu Jianu-Cepturoaia,până la începutul veacului al XVIII-lea.Aici a dat naștere,Radu Buzea celor trei frati Buzești;Stroe ver Stolnic,Radu ver Clucer,1571 si Preda ver Ban,în timpul domniei voievodului Mihai Viteazu.

     Tot aici se găsește cea mai mare biserică de sat din câte s-au zidit în sec XVI-lea în toată Țara Româneasca.

    Eugen Bălașa, se naște la data de 28 X 1930,în familia preotului Ioan,alături de Sabin-renumitul pictor și Cecilius.

        Domnul Eugen ,urmează clasele primare în satul natal,apoi continuă cu Colegiul Național,, Fratii Buzești,,din Craiova pâna în anul 1950.

    În anul 1954, a absolvit în cadrul Universitații București,Facultatea de Geologie si Geofizică.Pe 30 IX 1957,se căsătorește cu învățătoarea Dejeu Maria din Ardeal.Din căsătorie,se naște fiul lor,Călin Ioan,care este azi un renumit arhitect.

 Între anii 1954-1959,devine inginer geolog principal,diplomat universitar,

remarcându-se pe plan profesional,obține diferite medalii si diplome,premii de excelență.

      Activează în programe de cercetare,publicând articole stiințifice în cadrul Facultatii,si in afara ei,apar articole in Revista Minelor.

     În perioada 1972-1973,este trimis in Zambia,prin programul Geomin-zacaminte de cupru,publicănd si o lucrare pentru care a primit Diploma de Onoare,din partea autorităților de acolo.Se pensionează in anul 1991.

    În anul 2002,primește Diploma de Excelență,din partea S A Geologice a României.Încă din tinerețe,a avut nenumărate preocupări literare,mai ales in lb franceză,engleză,latină,a publicat numeroase lucrări;

     Dictionar francez-roman de expresii si locutiuni,autor Eugen Balasa,Editura Niculescu an 1998

      Fabulele copilariei culese din tezaurul literaturii franceze La Fontaine,Florian și alți poeți.Traducere liberă,adaptare, note si postfață de Eugen Bălașa.

    Pliniu cel Tânăr,Epistolae-Scrisori-cartea a X-a;corespondența dintre Pliniu și Traian,Ediție bilingvă,text latin-român,traducere și note de Eugen Bălașa,București,Editura Albatros,2003.

    Multe poezii scrise în lb franceză se află păstrate in manuscrise,însemnari și multe alte lucrări care sunt citite și apreciate.

     După o viață închinată studiului și cercetării,Domnul Eugen pleacă către Domnul, la data de 29 X 2012,in vârtă de 82 de ani, odihnindu-se alături de părinții săi.Veșnică pomenire.

Clerici cărturari în judeţul Olt : Preotul Ioan Bălaşa din Dobriceni

În rândul preoţilor cu dragoste de carte din judeţul Olt, părintele Ioan Bălaşa, tatăl celebrului pictor Sabin Bălaşa, ocupă un loc de frunte. Exemplul său este şi astăzi viu pentru credincioşii din Parohia Dobriceni, pe care i-a păstorit o viaţă.

• 
  Măreşte

S-a născut la data de 26 mai 1908. Părinţii săi, Matei şi Ioana Bălaşa, din cătunul Dealul Mare, comuna Guşoieni, judeţul Vâlcea, au stat la căpătâiul formării sale ca bun creştin, picurându-i în inimă credinţa creştină şi dragostea pentru cele sfinte. Lipsurile copilăriei le-a îndurat alături de ceilalţi şase fraţi ai săi. Mama i-a părăsit devreme, atunci când abia împlinise vârsta de 20 de ani. Din momentul acesta, grija casei a rămas pe umerii tatălui, care a trebuit să muncească din greu pentru a-şi ţine odraslele în şcoală.

Primii şase ani de gimnaziu i-a făcut în satul învecinat, la Spârleni, între 1915 şi 1921, dovedindu-se sârguincios şi cu dragoste de învăţătură. Au urmat apoi opt ani de şcoală teologică la Seminarul "Sfântul Nicolae" din Râmnic (1921-1929). În perioada 1937-1941 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, iar în anul 1949 a participat la cursurile de Îndrumări Misionare din cadrul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le-a absolvit cu media 10.

Părinte duhovnicesc pentru credincioşii din Dobriceni

În anul 1930, s-a căsătorit cu domnişoara Maria Pârvu din comuna vâlceană Uşurei. În acelaşi an, la data de 5 iulie, a primit Taina Preoţiei pe seama Parohiei Dobriceni, comuna Iancu Jianu, în judeţul Olt. Păşea cu ambiţie într-un loc care, de mai bine de 20 de ani, nu reuşea să se regăsească sub nici un cleric. În scurt timp, a reuşit să se impună ca părinte şi duhovnic, administrând cu folos toate bunurile parohiei. Aşa se face că în anul 1935 a reuşit să restaureze Biserica "Sfânta Treime" din Filia Preoteşti. În anul 1940, apele Olteţ au distrus această biserică, părintele Ioan fiind nevoit să ridice un alt lăcaş de închinare, de data aceasta în cimitirul parohial. După un an de trudă, lucrările au fost gata, biserica fiind sfinţită la data de 9 noiembrie 1941, primind cu acest prilej rangul de iconom-stavrofor.

La data de 17 iunie 1932, în casa părintelui Bălaşa a mai apărut un membru, o odraslă binecuvântată de Dumnezeu, micuţul Sabin, cunoscutul pictor, regizor şi scriitor. Pe lângă Sabin, părintele a mai avut încă doi fii, pe Eugen şi Cecilius, care astăzi locuiesc în Bucureşti.

Cinci ani de temniţă comunistă

Regimul comunist nu a avut deloc la inimă activitatea sa pastorală. Atitudinea sa verticală şi popularitatea de care se bucura în rândul parohienilor săi au stârnit invidii şi antipatii. Inevitabilul s-a produs în data de 26 iunie 1959, atunci când a fost reţinut pentru uneltire împotriva regimului. Au urmat cinci ani de temniţă grea în lagărele de concentrare comuniste. După eliberarea din 8 mai 1964, nu mai avea nimic. Fusese dat afară de la parohie, iar cunoscuţii şi prietenii îi erau departe. A reuşit să obţină pentru o vreme postul de preot în localitatea Zănoaga. Spre sfârşitul activităţii pastorale a revenit în Parohia Dobriceni. Aici a rămas până la data de 1 ianuarie 1974, când a ieşit la pensie.

Pasionat de literatură şi poezie

Încă din timpul studiilor seminariale, preotul Ioan Bălaşa a nutrit o mare pasiune pentru literatură. A funcţionat o vreme ca redactor, alături de părintele profesor Sebastian Chilea, în redacţia revistei "Legenda Nouă", unde obişnuia să publice eseuri literare şi versuri. Dintre acestea, amintim poeziile: "Oameni de ceară", "Amintiri de noapte", "Spleen de toamnă", "Ruga visului" şi schiţa "Cerşetorii". A corespondat şi cu revista "Curierul Muncii", îngrijită de cunoscutul tipograf Alexandru Oiţă. Despre activitatea scriitoricească şi talentul ce-l caracteriza, marele scriitor oltean Marin Sorescu spunea: "Părintele Bălaşa a scris cu sufletul părinţilor noştri o proză a sufletului, pe care noi, cei de azi, tărsiţi prin modernisme şi post modernisme, o receptăm ca pe o bucurie simplă şi esenţială, cum ar fi, de pildă, bucuria adevăratei duminici".

În 1937 apar în revista "Renaşterea" din Craiova nuvelele "Împărtăşania din urmă" şi "Spre Inău". De asemenea, revista "Luceafărul Literar" din Bucureşti îl publică în 1940 cu versurile: "Amintiri de noapte", "Moara lui neica Niţă" şi schiţa "Comoara". Colaborează de asemenea cu publicaţiile "Gând", "Slovă Oltenească", "Ramuri", "Creştinul ortodox", "Orizonturi", "Făclia", "Lumina Creştină", "Renaşterea" şi chiar "Mitropolia Olteniei".

Muzeul de obiecte preistorice din Dobriceni

Pe lângă pasiunea pentru poezie şi literatură, părintele Ioan a îndrăgit foarte mult şi istoria, reuşind să pună bazele, în cadrul Parohiei Dobriceni, unui muzeu personal, cu obiecte etnografice şi artă bisericească. A avut şi o frumoasă colecţie de obiecte preistorice, multe dintre ele găsite prin grădinile enoriaşilor săi. Astfel, în anul 1936, a găsit în curtea săteanului Marin Corboianu un topor de piatră cioplită. Tot în Dobriceni a descoperit un mormânt al ostaşilor traci, în Dealul lui Bucică. Toate obiectele descoperite au fost ulterior depuse la Muzeul Naţional de Antichităţi din Capitală.

Din colecţia părintelui făceau parte şi numeroase obiecte de cult, cu deosebită valoare patrimonială: pristolnice vechi, troiţe, cruciuliţe de aramă, prapori, cărţi liturgice, potire, cădelniţe, sfeşnice. Cea mai de seamă piesă era o Evanghelie, tipărită în anul 1723, sub Nicolae Mavrocordat. Toate acestea sunt menţionate în articolul părintelui D. Buzatu, "Mici colecţionari", publicat în revista "Mitropolia Oltenieni" nr. 11 - 12/1958. Toată colecţia părintelui a fost preluată în anul 1958 de Secţia de Învăţământ şi Cultură din Balş, în vederea înfiinţării unui muzeu regional.

În rândul realizărilor culturale ale părintelui Bălaşa intră şi înfiinţarea Căminului Cultural "Iisus Mântuitorul" din localitatea Dobriceni. Aici se desfăşurau conferinţe duhovniceşti şi funcţionau un cinematograf şi o bibliotecă, cu reviste şi cărţi ce puteau fi folosite de toţi credincioşii. În data de 12 august 2002, părintele Ioan Bălaşa a trecut la Domnul, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti.                                 Pr. Laurenţiu Giurea     

Despre Post

„De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre. Şi când postiţi nu fiţi trişti, ca făţarnicii, că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor postindu-se; grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Iar tu, postindu-te, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Celui ce este întru ascuns. Şi Tatăl tău, Cel ce vede întru ascuns, va răsplăti ţie la Arătare. Nu vă adunaţi vouă comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci vă adunaţi vouă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră acolo va fi şi inima voastră.
(Matei 6, 14-21)
În evanghelia de azi, ne învaţă Mântuitorul cum trebuie să postim. În legătură cu această evanghelie, vom spune şi noi unele învăţături despre post.
Despre mântuirea sufletului se vorbeşte mult şi în multe feluri. De altfel, taina mântuirii este simplă. Greşeala lui Adam a lăsat în noi otrava păcatului; a lăsat pe „omul cel vechi”, firea cea veche. Domnul Iisus a venit să nimicească această otravă; a venit să omoare în noi pe „omul cel vechi”, firea cea veche, ca să trăim în „omul cel nou”, în „omul cel duhovnicesc” (cf. I Cor 2, 14). Prin Jertfa Crucii Sale, Domnul Iisus ne-a dat puterea „să murim faţă de păcat” (Rom 6, 2).
Dar lucrul acesta nu merge aşa uşor. A muri faţă de păcat este o culme a mântuirii ce se poate ajunge numai după o viaţă întreagă de luptă şi biruinţă. Să ne însemnăm bine un lucru: firea noastră cea veche nu poate fi omorâtă cu totul. Ea poate fi slăbită, poate fi făcută nevătămătoare, dar nu poate fi omorâtă cu totul. „Adam cel vechi” n-a murit cu totul în noi. Orice am face, orice am isprăvi, îl simţim că trăieşte în noi.
Viaţa noastră este o războire neîncetată între „Adam cel vechi” şi „Adam cel nou”; între firea cea veche şi firea cea nouă. În această luptă, Domnul Iisus a venit şi ne-a adus ajutor de biruinţă.
Eu îmi închipui firea cea veche în asemănarea imaginilor ce arată inima omului. Patimile cele rele sunt nişte urme din grădina Edenului; sunt nişte dobitoace ale diavolului. Aceste dobitoace au lipsă de „păşune”, de „mâncare”, altcum tânjesc şi amorţesc. Ele trăiesc cu mâncarea ce le-o dăm noi. Când le dăm mâncare, zburdă, iar când nu le dăm, tânjesc. În imaginea de alături se vede un om credincios, un om duhovnicesc, care nu dă de mâncare acestor dobitoace. El îşi hrăneşte firea cea nouă cu rugăciune şi priveghere, iar pe firea cea veche, cu dobitoacele ei, „o omoară cu foamea”. Pe dobitoceştile patimi le-a pus pe foame, le-a amorţit cu foamea. Un astfel de om a pus la respect firea cea «veche; a amorţit-o, a slăbit-o, i-a luat puterea şi a făcut-o neputincioasă. Un astfel de om îşi apără mereu firea cea duhovnicească prin priveghere şi rugăciune.
Cheia mântuirii sufleteşti este tocmai asta: să ne apărăm cu darurile Domnului contra trezirii firii noastre celei vechi. Căci suntem tot mereu în primejdia de a simţi cum se trezeşte în noi firea cea veche, gustul după „carnea” din Egipt.
Câinele din noi n-a murit (poftele lumeşti), nici vulpea (viclenia), nici tigrul (mânia), nici porcul (beţia), nici păunul (trufia), nici şarpele (pizma) etc;dar, de câte ori le simţim că se trezesc, trebuie să le punem pe foame, trebuie să le reducem mâncarea, sporindu-ne „mana”, mâncarea cea duhovnicească.
În acest înţeles trebuie luat şi postul, ca un ajutor contra trezirii patimilor noastre. Îmbuibarea cu mâncăruri şi băuturi este o hrană pentru dobitoacele firii celei vechi. De hrana asta trebuie să ne ferim nu numai pe timpul postului, ci în tot timpul vieţii noastre. „Precum pământul prea gras şi umed – zice Sf. Ioan Gură de Aur – naşte viermi, aşa şi îmbuibarea cu mâncăruri şi băuturi este cuib cald pentru viermii ispitelor şi poftelor rele.”
În chipul de pe pagina de alături se vede firea cea veche în trezire; se vede omul cel lumesc, care începe să-i dea de mâncare. Diavolul pregăteşte hrana firii celei vechi şi şopteşte omului celui păcătos să ia această mâncare, iar el o foloseşte…
În multe chipuri şi feluri dau de mâncare necredincioşii firii celei vechi şi dobitoacelor ei. Cămara diavolului e încărcată cu fel de fel de mâncăruri pe seama asta. Dar dintre toate mâncărurile firii celei vechi, cea mai bună şi mai hrănitoare este alcoolul.
Cum primeşte această hrană, firea cea veche cu dobitoacele ei îndată se trezeşte din somn şi începe a zburda (cum se vede în imagine).
Despre lapte, spun doctorii că acesta conţine tot ce trebuie corpului nostru. Omul ar putea trăi numai cu lapte.
Aşa e şi cu „laptele diavolului”, alcoolul. E în stare să hrănească el singur firea noastră cea veche; e în stare el singur să omoare sufletul.
Vai, cum îl hrănesc oamenii tot pe omul cel vechi, tot firea cea veche! E plină lumea de răutăţi; dar cum să nu fie, când oamenii dau de mâncare numai firii celei vechi?
Se beau în ţară la noi 14 miliarde de lei pe an (Valorile sunt date după statisticile din vremea Părintelui Iosif. Astăzi, aceste cifre depăşesc cu mult valorile de atunci, întrucât bieţii oameni,înaintea oricărui lucru, au gândul numai la băutură şi fumat, vicii pe care le împrumută apoi şi copiii, odraslele lor, ducând generaţiilor viitoare aceste stricate şi otrăvitoare patimi); se fumează 8 miliarde;500 de mii de cârciumi stau faţă în faţă cu 18 mii de biserici… Oare nu sunt şi aceste cifre grozave nişte dovezi despre mâncarea ce se dă dobitoceştilor patimi?
Trăim vremuri cu creştini care trăiesc ascultând de şoapta lui satan: «Beţi, mâncaţi, chefuiţi, păcătuiţi… trăiţi-vă viaţa!»…
Se sting posturile, se sting rugăciunile, se stinge privegherea… şi-apoi ne mirăm de ce ne-au biruit răutăţile şi păgânătăţile.
În acest înţeles trebuie să adâncim şi învăţătura despre post. Ne trebuie şi aici un post adâncit. Postul nu înseamnă numai schimbarea unor mâncăruri, ci înseamnă întărirea firii noastre celei duhovniceşti şi slăbirea firii celei lumeşti. Postul trebuie să pătrundă şi el acolo, înăuntrul nostru, de unde ies răutăţile şi să ajute la „înţărcarea” lor. Altfel, ce folos că oprim unele mâncăruri să intre în gura noastră, dar lăsăm, cu toată liniştea, să iasă sudalmele, minciunile, hulele etc?
Schimbăm numai mâncărurile, dar purtările ba. Ne păzim de lapte, dar dăm drumul la „laptele” diavolului, la alcool.
În acest înţeles a zis Mântuitorul că „nu atât ceea ce intră, cât ceea ce iese din gură spurcă pe om” (Mt 15, 11). Iar mâncarea, adică numai mâncarea, zice Apostolul Pavel, încă nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu (I Cor 8, 8). Rău fac cei care nu postesc, dar tot rău fac şi cei ce postesc rău, cei care văd păcatul ascuns numai în mâncare, nu şi în inima lor şi în faptele lor.
Un om din popor, ajuns odată în temniţă pentru o bătaie, a refuzat brânza ce i-a adus-o temnicerul într-o zi de vineri, spunând că-i Sfânta Vineri şi e păcat. Vedea păcatul ascuns numai în brânză, dar în fapta cea rea nu l-a văzut… Un astfel de post e ca o nucă fără miez, ca un fagur fără miere.
„Posteşti? – întreabă Sf. Ioan Gură de Aur. Arată-mi prin faptele tale! Să postească nu numai gura ta, ci şi ochii, urechile, picioarele şi mâinile tale. Că, de am mânca numai cenuşă, încă de nici un folos nu ne va fi postul, dacă noi ne înfrânăm numai de la mâncăruri şi de la păcate nu”. Nu acest fel de post am ales Eu, zice Domnul (Is 58, 6).
În Biblie găsim multe pilde şi învăţături despre cum trebuie să fie postul cel adevărat. Un astfel de post e şi cel pe care l-au făcut ninivitenii. Postul ninivitenilor n-a fost numai cenuşa şi înfrânarea de la mâncăruri, ci şi o schimbare în toată viaţa lor: „Şi au început oamenii din Ninive a posti şi au strigat către Dumnezeu şi s-au întors fiecare din calea lui cea rea” (Iona 3, 5-10). Aşa să fie şi postul nostru!
Şi ursul şi şarpele postesc
Şi ursul posteşte. Îndată ce se apropie iarna, se retrage în bârlog, se pune pe labe şi toată iarna nu mănâncă nimic. Dar, când se trezeşte din somnul lui, din postul lui, e tot urs…; atacă şi sfâşie animalele mai departe.
Şi şarpele posteşte. Toată iarna doarme şi şarpele şi nu mănâncă nimic. Dar, când se trezeşte din somnul lui, din postul lui, e tot şarpe; muşcă mai departe.
Exact aşa fac şi creştinii care se lasă de rele pe timpul postului, dar, îndată ce trece postul, se apucă iar de rele. Se muşcă şi se sfâşie iarăşi unii pe alţii şi fac toate răutăţile.
Ce folos aş avea că mă las, pe timpul postului Paştilor, de băutură, de fumat, de sudalme şi de alte răutăţi, iar la Paşti mă „dezleg” iarăşi? Nu este, oare, şi acesta exact ca postul ursului şi ca al şarpelui?
Postul nostru trebuie să fie un post permanent, adică să ne ferim în tot timpul vieţii noastre de desfătările şi deşertăciunile acestei lumi, de duhul acestei lumi, de orice fel de „mâncare” (petreceri, beţii, jocuri, desfătări lumeşti) şi celelalte răutăţi prin care se întăreşte „animalul”, firea cea veche din noi.
Numai un astfel de post ne poate fi ajutor de hrană sufletească.
Mirele cel nebun

În săptămâna de lăsatul secului de brânză, cei neînţelepţi fac toate nebuniile şi beţiile cele multe, zicând că apoi vine postul.
Aceştia fac întocmai ca şi când oarecine, vrând să-şi aducă mireasă în casă, şi-ar umple mai întâi casa lui cu desfrânate şi s-ar veseli cu ele… Cu ce inimă socotiţi că ar intra biata mireasă în casa acelui mire nebun?
Să nu fie şi intrarea noastră în sfântul post tot aşa!
Postul şi „litera legii” [II Cor 3, 6]
De când eram copil mic în casa părinţilor mei, plugari, îmi aduc aminte de un vecin, un om bătrân şi evlavios, care păzea cu sfinţenie toate posturile şi rânduielile.
Avea însă bătrânul şi unele metehne pe care aşijderea le „păzea”…
Se întâmpla pe timp de post să dea bătrânul peste atare vas „întinat” cu mâncare „de dulce”… Să-l fi văzut şi auzit atunci: „Trăsnească şi fulgere în voi, muieri, că spurcaţi pe om cu vasele voastre! Nu mai poate ţine omul cu voi nici sfintele posturi!”
Şi, de ciudă, bătrânul se repezea drept la cârciumă, unde îşi astâmpăra „mânia”, suduind „pe muieri” şi înghiţind la rachie (astea nu mai erau „spurcate”!). Vedea spurcarea numai în mâncare, dar în sudalmă şi cârciumă ba. Asta este ceea ce se cheamă „litera legii”, pe care o vedem de atâtea ori şi în atâtea feluri şi în post.
Câinii şi elefantul
Pe elefanţii cei uriaşi vânătorii îi prind cu meşteşug: împrăştie carne multă, hoituri întregi, prin pădurile unde petrec acei elefanţi sălbatici. Elefanţii mănâncă cu poftă carnea şi – după ce s-au îndopat bine -vânătorii slobod câinii asupra lor, iar câinii îi prind cu înlesnire, pentru că elefanţii s-au îngreuiat de carnea cea multă aşa de tare, că nu se mai pot mişca.
Aşa sunt, iubite cititorule, şi pentru oameni îmbuibările cu mâncăruri şi băuturi. Satan, vânătorul de suflete, îşi sloboade câinii patimilor asupra celor îngreunaţi cu nesaţul mâncărurilor şi băuturilor.
Ce spune Biblia despre post?
Aşa zice Domnul: „În ziua postului vostru vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri.
Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum se cere în ziua aceea, ca să vi se audă glasul Sus.
Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? Iată postul plăcut Mie:dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug. Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casă pe nenorociţii fără de adăpost; dacă vezi pe un om gol, îmbracă-l şi nu întoarce spatele semenului tău” (Is 58, 1-7).

Părintele Iosif Trifa

site bisericesti

• ARHIEPISCOPIA TOMISULUI
• BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
• ECUMENICAL PATRIARCHATE OF CONSTANTINOPLE
• EPISCOPIA SCANDINAVIEI
• EPISCOPIA SPANIEI SI PORTUGALIEI
• FILE DE PATERIC
• FILOCALIA
• JERUSALEM PATRIARCHATE
• MĂNĂSTIRI DIN BUCOVINA
• MĂNĂSTIRI DIN ROMANIA – ROMANIAN MONASTERIES
• MARII INIŢIAŢI AI INDIEI ŞI PĂRINTELE PAISIE
• MITROPOLIA DE PIREU
• MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI
• MITROPOLIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A EUROPEI OCCIDENTALE ŞI MERIDIONALE
• MOUNT ATHOS
• ORTHODOXY THROUGH PATRISTIC, MONASTIC AND LITURGICAL STUDY
• PATRIARHIA RUSĂ
• SF.SCRIPTURĂ / VERSIUNEA ANANIA
• SFÂNTA MĂNĂSTIRE PANTOCRATOR(GRECIA)
• SFÂNTUL MUNTE ATHOS – GRĂDINA MAICII DOMNULUI
• SYNAXARION
• TIPICUL CEL MARE AL SFÂNTULUI SAVA CEL SFINŢIT
• VEDERE DUHOVNICEASCĂ
• Wordpress Theme
• Μητροπολη Σερρων